INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  HAMBURG - HANNOVER, 16:30, EUROSPORT 2

Galerii înfrăţite azi la Hamburg-Hannover, de la 16:30, pe Eurosport 2

Ruud van Nistelrooy în duel cu Karim Haggui
Ruud van Nistelrooy în duel cu Karim Haggui

Articol de GSP - Publicat sambata, 16 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2011 15:00

Transmisiile exclusive din Bundesliga continuă astăzi pe Eurosport 2 cu meciurile HAMBURGER SV - HANNOVER 96 (16:30), FC KOLN – VfB STUTTGART (18:30) şi WERDER BREMEN – SCHALKE 04 (19:30).

Europa League contra Champions League
Derbyul Nordului aduce faţă în faţă două formaţii cu galerii înfrăţite, care scandează împreună în timpul meciului „HSV”, ceea ce înseamnă Hamburger Sport Verein, dar şi Hannover Sport Verein. Dacă în tribune va fi linişte şi pace, pe teren vor sări scântei. Hamburg e obligată să câştige pentru a mai spera la Europa League, Hannover are o şansă uriaşă s-o devanseze pe Bayern şi să joace în Champions League.

Interimarul gazdelor, Michael Oenning, îl are suspendat pe Ben Hatira, accidentaţi pe Drobny, Castelen şi incerţi pe Mathijsen şi Demel. La Hannover, Mirko Slomka şi-a mobilizat elevii: „Avem nevoie să jucăm la intensitate maximă toate cele 90 de minute, nu doar 30 ca la Koln sau 60 ca la Dortmund”. Stoppelkamp, Avevor şi Andreasen vor lipsi.

Continuă seria Kolnului?
Ultima oară când Stuttgart a venit la Koln a tăvălit cu „ţapii” pe jos. Oaspeţii s-au impus cu 5-1, Cacau marcând 4 goluri. Acum însă, Koln este o forţă acasă, având 7 victorii consecutive pe Rhein Energie Stadion, serie cu care s-a îndepărtat de zona periculoasă a clasamentului. Însă antrenorul oaspeţilor, Bruno Labbadia, care a jucat un sezon la Koln (15 goluri), are alte gânduri: „Dacă-i batem, îi tragem înapoi în lupta pentru evitarea retrogradării”. Koln îi are suspendaţi pe Jajalo, Matuszczyk şi accidentaţi pe Giannoulis şi Schorch, în timp ce Stuttgart vine fără Pogrebniak (suspendat), Marica (persona non grata), Degen şi Bicakcici (accidentaţi), iar Gebhart e incert.

Schalke a renăscut cu Rangnick
În tur, când Schalke s-a impus acasă cu un clar 4-0, Raul a reuşit primul său hat-trick în Germania. Mai mult, spaniolul a marcat 6 din ultimele 12 goluri ale echipei sale, arătând o formă de invidiat pe final de sezon. De altfel, Schalke a prins aripi după venirea lui Rangnick, având 4 victorii consecutive (două în campionat şi un 7-3 la general cu Inter în sferturile Ligii Campionilor).

Werder este tot în situaţie de urgenţă din cauza indisponibilităţilor: Naldo, Boenisch, Prodl, Jensen, Bargfrede şi Avdici. Şi Schalke are o lungă listă de accidentaţi (Pander, Kluge, Mortiz, Huntelaar, Gavrancici, Hoogland şi Kenia), dar Rangnick a moştenit de la Magath un lot uriaş şi nu se teme de oboseala meciurilor miercuri-sâmbătă-miercuri: „Avem destui jucători care abia aşteaptă şansa de a juca, aşa că ne vom prezenta proaspeţi la Bremen”.

Duminică, Eurosport 2 va difuza în direct partidele BAYERN MUNCHEN – BAYER LEVERKUSEN (16:30) şi BORUSSIA DORTMUND – SC FREIBURG (18:30). Runda se va încheia de la 20:30 cu rezumatele tuturor meciurilor din această etapă.

Orice alt meci din Bundesliga poate fi văzut în direct, la cerere, pe aplicaţia www.eurosportplayer.ro

Citește și:
Replica lui Bukayo Saka la postarea logodnicei a stârnit hohote de râs după ce Arsenal a luat titlul în Premier League
Campionate
Replica lui Bukayo Saka la postarea logodnicei a stârnit hohote de râs după ce Arsenal a luat titlul în Premier League
Marius Baciu, prima conferință la FCSB: „Rădoi nu mi-a răspuns la mesaj” » Ce i-a cerut Gigi Becali și cine va face echipa
Superliga
Marius Baciu, prima conferință la FCSB: „Rădoi nu mi-a răspuns la mesaj” » Ce i-a cerut Gigi Becali și cine va face echipa
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Stiri extrasport
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
Superliga
„Ne-a costat 650.000 de euro” » Achiziție de TOP pentru FCSB
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează