FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA

Bistriţa riscă neprogramarea din cauza unei datorii de 50.000 de euro!

Sabou speră să-şi recupereze banii de la Bistriţa
Sabou speră să-şi recupereze banii de la Bistriţa

Articol de GSP - Publicat luni, 18 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 18 aprilie 2011 11:26

Mijlocaşul Dănuţ Sabou (31 de ani) a depus la Ligă o solicitare de a recupera 20.000 de euro, dintr-un total de aproximativ 50.000 de euro!


Cu datorii de 700.000 de euro pentru instalaţia de nocturnă şi cu proprire pe autocare, Bistriţa e pe cale să mai încaseze o lovitură. LPF a respins recursul clubului în cazul mijlocaşului Dănuţ Sabou, pe motiv de netimbrare, jucătorul insistînd să-şi primească o restanţă iniţială de 20.000 de euro. "Există o sentinţă definitivă, Bistriţa riscă neprogramarea", susţin sursele GSP.

Accidentat în 2009
"Banii, de fapt, sînt mult mai mulţi. Undeva spre 50.000 de euro, reprezentînd cheltuieli medicale şi rate din contract. Şi există şi o sentinţă irevocabilă, iar avocatul lui Sabou voia să iniţieze şi demersuri de natură penală în caz că recursul ar fi fost acceptat de comisia LPF. Termenul de depunere, de altfel, expirase. Dănuţ s-a accidentat la tendonul lui Ahile şi a suportat din buzunarul său trei operaţii. S-a accidentat în 2009 şi de atunci n-a mai fost plătit", a spus un apropiat al jucătorului.

Sabou a refuzat să facă declaraţii înainte de a-şi încheia seria de litigii cu Gloria Bistriţa. "Nu pot să spun nimic acum, dar mă pregătesc să organizez o conferinţă de presă. Orice declaraţie pe care aş face-o acum ar fi interpretată", sună justificarea fotbalistului.

"Nu avem nimic de plătit"
Pe de altă parte, preşedintele Jean Pădureanu spune că Bistriţa nu este datoare jucătorului. "Din punctul nostru de vedere, nu avem de plătit nimic. De aceea ne şi judecăm cu fotbalistul", a afirmat Pădureanu. Bistriţa va încerca să folosească în favoarea sa argumentul că jucătorul s-a operat din iniţiativă proprie şi nu la solicitatea expresă a clubului pentru a evita achitarea cheltuielilor medicale.

22 de meciuri a jucat pentru Gloria mijlocaşul Dănuţ Sabou, între 2002 şi 2004 şi în 2008-2009, reuşind un gol

Aşteaptă răspunsul FIFA
Bistriţa a depus la FIFA documentaţia legată de transferul lui Moraes jr. la Metalurg Doneţk. "E trimis totul de o săptămînă. Aşteptăm cît de curînd un răspuns", a explicat preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu. Gloria l-a transferat pe brazilian în iarnă la gruparea ucraineană, pentru suma de 1,25 milioane de euro, bani care nu au fost viraţi în contul ardelenilor. Mai mult, Metalurg nu vrea să renunţe la transfer.

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
Superliga
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (3)
bdgeorge
bdgeorge  •  18 Aprilie 2011, 17:46

Zdr ea nta de om ce esti Padurene plateste banii baiatului ca nu sa accidentat in parc ci jucand pt amarata ta de echipa de 2 lei..

otzelu_gang
otzelu_gang  •  18 Aprilie 2011, 17:14

si va zgariati pe gat k o sa castige iar otelul....apropo..knd a trecut timisoara pe primu' loc erau numai titluri de articole cu tm...acum knd e iar OTELUL. nik....bosketarilor

breitner
breitner  •  18 Aprilie 2011, 14:52

pai uite asa mai poate castiga si otelul un meci !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează