FOTBAL  »  Superliga  »  LUPTA LA TITLU

Şase pentru Ligă! » Cine ia potul cel mare?

Articol de - Publicat luni, 25 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 aprilie 2011 01:57

Lupta la vîrful ierarhiei Ligii 1 rămîne deschisă oricărui rezultat chiar şi pe ultima sută de metri a sezonului.

Oţelul supravieţuieşte pentru încă o etapă pe primul loc în Liga 1, dar situaţia e pe cale să se complice. Chiar dacă Timişoara şi Vaslui s-au încurcat şi ele, din spate pîndesc echipele din capitală.

REVINE BUCUREŞTIUL
În urmă cu doar cîteva săptămîni, Rapid, Dinamo şi Steaua s-au aflat chiar şi la 10-12 puncte distanţă de primul loc. Acum, ecartul s-ar putea reduce la numai cinci puncte, dacă Steaua se impune în această seară în Derby de România.

VASLUIUL E FAVORITĂ
Cu şase etape înainte de final, între primele trei clasate sînt numai 3 puncte, dar programul o avantajează în mod evident pe Vaslui. Moldovenii înfruntă două echipe ca şi retrogradate şi au un singur meci foarte dificil, pe teren propriu în faţa Timişoarei.

Oţelul are aproximativ acelaşi program ca al "galben-verzilor", urmînd să întîlnească patru dintre adversarii acestora. Însă, spre deosebire de vasluieni, în loc de Sportul şi Pandurii, vor evolua contra celor de la Gaz Metan şi CFR Cluj. La polul opus se află bănăţenii, care, pe lîngă derby-ul cu Vaslui, vor mai avea de înfruntat Oţelul şi Dinamo.

STEAUA, DOAR PE HÎRTIE
Chiar dacă vor cîştiga Derby de România, steliştii vor mai avea de disputat două derby-uri, cu Rapid şi CFR Cluj. Misiunea mai uşoară o are Rapidul lui Şumudică, care mai are un singur meci foarte dificil, cel din Ghencea.

[VEZI MAI JOS PROGRAMUL COMPLET AL FAVORITELOR LA TITLU ŞI DIFICULTATEA ADVERSARILOR!]

356540-programmm.jpg

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (13)
clautms
clautms  •  26 Aprilie 2011, 17:28

UHRIN SCOATE-L PE MAGERA!!! El e veriga slaba!, nu poti sa-l fortezi meci de meci ,90 de minute doar pentru ca e ceh de-al tau!!! Nu stiu daca ati observat dar Magera nu a fost skimbat niciodata in timpul unui meci, el joaca 90 de minute de fiecare data si de fiecare data e titular. Nu se poate sa tii un jucator fara viteza, fara sut, fara rezistenta fizica, titular meci de meci, 90 de minute. MAGERA E VERIGA SLABA, SCOATE-L SI POATE TERMINAM IN PRIMELE 3.

argus112
argus112  •  25 Aprilie 2011, 14:38

Încurcată treabă ! .....socoteli, socoteli şi iar socoteli .... degeaba, totul se joacă, niciun meci nu e câştigat dinainte. Am mai spus-o şi o mai repet.....lupta pentru titlu se ciocneşte cu lupta pentru evitarea retrogadării şi din acest motiv socotelile de acasă nu se vor potrivi de loc cu cele de pe teren. Desigur.....toţi avem preferinţe şi mai ales dorinţe, dar una e să vrei şi să-ţi doreşti şi alta e să şi poţi. Poli şi-a cam dat bine cu stângu-n dreptu în ultimele meciuri de acasă, iar jocul echipei scârţîie rău de tot.....şi totuşi speranţa moare ultima. Oţelul şi Vasluiul ,,scârţâie! ţi ele. Eu zic că una din cele trei va câştiga şi sper ca aceea să fie Poli !

cris4co
cris4co  •  25 Aprilie 2011, 12:49

Timisoara o sa fie campioana ...ca sa taca Iancu,ca au zorzoane multe pe tricouri si pentru mama lu Zicu!Galati pe 2 ca televiziunile nu au platit cum trebuie Drepturile de difuzare a meciurilor!Steaua pe 4 ca toti au in cap doar stele...Rapid pe 5 ca Sumudica e antrenor si avem valoare de Champions Ligue...Dinamo pe 6 ca Bucurestiu e Fruncea si Andone sa spovedit la Copos si Vaslui cu brazilianu ei cu tot asteapta la anu mai multi suporteri.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează