FOTBAL  »  Superliga  »  CALVARUL LIGII 1 - APRILIE

Steaua la pămînt » Echipa din Ghencea se află printre marile dezamăgiri ale lunii aprilie

Şeptarul Stelei, Szekely, nu a reuşit nici cu Pandurii un meci strălucit
Şeptarul Stelei, Szekely, nu a reuşit nici cu Pandurii un meci strălucit

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 29 aprilie 2011 17:18

Clasamentul lunii aprilie, în care s-au jucat nu mai puţin de şapte etape, este condus de U Cluj, Vaslui şi Pandurii. Oţelul n-a ţinut ritmul şi a obţinut doar şapte puncte, cu unul mai mult decît adunase în martie, în doar trei jocuri! De altfel, Steaua, Timişoara şi, mai ales, Oţelul sînt cele mai mari dezamăgiri ale Ligii 1 dacă e să ne raportăm la cea mai aglomerată lună a sezonului.

Cele trei etape intermediare programate în luna ce e pe punctul de a se încheia au zdruncinat serios echipe care se luptă la cupele europene. Dacă Vaslui şi Dinamo se află în topul din aprilie, celelalte patru formaţii din vîrful Ligii 1 au dezamăgit.

Oţelul ar fi la retrogradare
Rapid şi Steaua ocupă locurile 6 şi 7 cu 12, respectiv 11 puncte. Mai rău stau Poli Timişoara, locul 11, şi Oţelul, care în ierarhia pe luna aprilie s-ar afla la doar două poziţii de zona periculoasă.

De ce n-a făcut Oţelul faţă ritmului cu jocuri din 3 în 3 zile? Dintre echipele de top, trupa lui Dorinel Munteanu a rulat cei mai puţini fotbalişti în această perioadă de foc, avînd la dispoziţie un lot subţire. Tehnicianul s-a şi revoltat în Gazetă. "Nu caut scuze, dar programul ăsta n-are nici o logică. Sîntem privaţi de 30 de ore de odihnă".

Număr de jucători folosiţi în aprilie
24 – DINAMO
22 – RAPID, STEAUA, POLI TIMIŞOARA
21 – VASLUI
20 – OŢELUL

Ionuţ Badea, antrenorul lui U Cluj, a cărui echipă conduce Liga 1 în aprilie, spune că "atunci cînd joci din trei în trei zile, nu te mai antrenezi, faci doar recuperare. Eşti nevoit să înglobezi în exerciţii partea fizică şi cea tactică pentru a nu încărca volumul de muncă". Clujenii au rulat 23 de jucători în aprilie.

Steaua a pierdut 4 lungimi în retur, Oţelul 6!
Rezultatele neconvingătoare din aprilie i-au făcut pe gălăţeni să piardă 6 puncte faţă de Vaslui şi Timişoara în 2011. Steaua a strîns şi ea cu 4 puncte mai puţin decît cele două. Singura echipă care a ţinut pasul a fost Dinamo.

CLASAMENTUL PE 2011
1. Vaslui 22p
2. Poli Timişoara 22p
3. Dinamo 21p
...
5. Steaua 18p
...
9. Oţelul 16p
10. Rapid 16p

Vezi mai jos clasamentul Ligii 1 pe luna aprilie. Sînt scose în evidenţă echipele aflate pe primele şase locuri în clasamentul general. 
357731-clasamentul-aprilie-730x632-bun-bun.jpg


Citește și:
Mihai Stoica a întors-o ca la Urziceni » Ce s-a ales de amenințarea cu demisia: „Să nu se mai ducă după fentă”
Superliga
Mihai Stoica a întors-o ca la Urziceni » Ce s-a ales de amenințarea cu demisia: „Să nu se mai ducă după fentă”
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui: „Îți mulțumesc pentru tot”
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui: „Îți mulțumesc pentru tot”
FC Argeș își pierde golgeterul! Gazeta are numele: primii trei jucători care pleacă sigur în vară
Superliga
FC Argeș își pierde golgeterul! Gazeta are numele: primii trei jucători care pleacă sigur în vară
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Campionate
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (4)
draki
draki  •  29 Aprilie 2011, 19:39

Steaua e pe 5 si pe 7 in luna aprilie si e la pamant ? da TIMISOARA CARE E PE PRIMUL SI PE 11 nu e la pamant ? sau otelu pe 13 ? bai stucane esti vai de mama ta

ss_iniesta_ss
ss_iniesta_ss  •  29 Aprilie 2011, 19:27

Pandurii pe 3 :O:O:O:O ce bine au jucat ... Si Brasovenii... Pentru Steaua, daca a fost dezamagirea lunii Aprilie, trebuie sa se contorizeze acolo la IFFHS, la clasamentul pe luna aceasta ...

ortega
ortega  •  29 Aprilie 2011, 17:29
Postat de marian_u pe 29 Aprilie 2011, 17:12

otelul a pierdut 5 puncte in min 90, timisoara a castigat 3 in min 90, de vaslui au avut grija arbitrii sa nu se ajunga in min 90, steaua... ce a pierdut steaua? steaua trebuia sa recupereze... nu avea ce pierde.

Steaua si-a pierdut busola de cand a incaput pe mana Ciobanului ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează