Articol de GSP - Publicat duminica, 01 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 01 mai 2011 23:50
Petre Grigoraş acuză ritmul infernal în care se joacă meciurile din Liga 1 în această primăvară, iar tehnicianul a subliniat diferenţa de timp pentru recuperare de care a beneficiat echipa sa, care a disputat derby-ul cu Steaua cu doar 4 zile în urmă.
După înfrîngerea cu Rapid, Pandurii au alunecat iar în zona retrogradării, aflîndu-se la doar 5 puncte peste Universitatea Craiova.
"Ne aşteptam la un meci foarte greu şi mă aşteptam ca echipa să nu repete evoluţia din meciul cu Steaua. Rapid a jucat marţi, noi joi, ştiam că nu vom fi suficient de proaspeţi pentru acest joc, deşi băieţii erau conectaţi la joc şi îşi doreau cu ardoare să scăpăm de griji. Meciul a fost dezechilibrat din prima repriză.
Dacă se poate da cartonaş rosu la acea fază, înseamnă că eu trebuie să mă las de fotbal, că nu mă pricep. Rapid nici nu a ajuns la poartă, a fost nevoie de intervenţia asistentului, care a văzut bine faza de la 75 de metri", a comentat ironic Grigoraş.

El a încheiat: "Apoi, a fost inventată lovitura liberă de la golul Rapidului. Sîntem iar în lupta pentru evitarea retrogradării şi sîntem decimaţi în ultimele 4 finale pe care le mai avem de jucat. Sper să strîngem 4-5 puncte în ultimele etape, altfel avem soarta pecetluită".
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.