INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  PRELIMINARII CE 2012

Rusia scoate Armenia din calculele calificării după hattrickul lui Pavlyuchenko!

Anyukov îl felicită pe Pavlyuchenko pentru golul egalizator
Anyukov îl felicită pe Pavlyuchenko pentru golul egalizator

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iunie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 04 iunie 2011 22:14

Armenia a venit pe Luzhniki cu gînduri mari, avînd în vedere că un punct pe terenul Rusiei ar fi păstrat fosta naţională a lui Mihai Stoichiţă în calculele pentru Euro 2012. Doar două puncte aveau ruşii peste armeni în clasament înainte de meci, iar oaspeţii au dat o lovitură surprinzătoare în prima repriză: Marcos Pizzelli l-a bătut pe Akinfeev cu un şut plasat, din zona punctului de la 11 metri.

Doar un minut a durat momentul de uluiala la Moscova însă, pentru că atacantul lui Tottenham, Roman Pavlyuchenko, a luat imediat soarta partidei în propriile mîini. Mai întîi, el a reluat în plasă cu un voleu excelent mingea centrată de Anyukov de pe partea dreaptă. Pavlyuchenko a ieşit la rampă din nou imediat după pauză, în minutul 59, cînd şi-a adus echipa în avantaj cu un şut la colţul lung după o fază iniţiată din aut de Igor Semshov.

Deşi a trecut la conducere şi în mod normal, ar fi trebuit să se dezlănţuiască în faţa mai modestei sale adversare, Rusia a mai dat ceva emoţii fanilor strînşi la stadion. Timp de 10 minute după golul doi al lui Pavlyuchenko, ruşii au fost cantonaţi în propria jumătate, armenii căutînd golul egalizator cu insistenţă.

Nu a mai durat decît puţin timp pînă cînd soarta meciului a fost decisă. În minutul 73, Pavlyuchenko reuşea hattrickul, transformînd un penalty acordat după faultul lui Hovsepyan la Zhirkov, mijlocaşul lui Chelsea.

Ca urmarea a acestei victorii, Rusia ia o opţiune serioasă la cîştigarea grupei, elevii lui avînd 13 puncte după 6 meciuri. Slovacia şi Irlanda sînt clasate pe locul secund, cu 10 puncte după cîte 5 partide. Armenia rămîne pe locul 4, cu 8 puncte.

RUSIA - ARMENIA 3-1, ECHIPE DE START:
Rusia: Akinfeev - Anyukov, Berezuţki, Ignaşevici, Zhirkov - Semshov, Denisov, Zyryanov, Torbinski - Pavlyuchenko, Arshavin. Au mai intrat Dzagoev şi Glushakov.
Armenia: Berevoskyi - Hovespyan, Arzumanyan, Mkoyan, Hayrapetyan - Mkrtchyan, Pizzelli, Mkhytarian, Pachajyan - Ghazaryan, Movsisyan. Au mai intrat: Edigaryan, Yedigaryan şi Manucharyan.

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
Superliga
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează