FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Pompiliu Stoica a revenit în Liga 1: "Steaua, Dinamo, v-aştept!" ;)

Stoica urmează și
cursurile Școlii de
Antrenori
Foto: Ștefan Constantin
Stoica urmează și cursurile Școlii de Antrenori Foto: Ștefan Constantin

Articol de - Publicat sambata, 11 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 10 iunie 2011 20:53

Pompiliu Stoica, unul dintre artizanii promovării Ploieştiului, consideră că "partidele cu granzii din Bucureşti sînt singurele care contează".


- Cum e, Pompiliu, din nou în Liga 1 după 7 ani?
- Parcă a trecut prea mult timp. Sincer, mi s-a îndeplinit un vis, în 2009 am venit la Petrolul cu acest obiectiv, de a mai juca în primul eşalon împotriva marilor echipe din Bucureşti. În sfîrşit, visul a devenit realitate!

- Dar ai aproape 35 de ani, te mai ţin picioarele?
- Nu mă simt atît de bătrîn, consider că mai pot juca lejer două sezoane. Ştiu că sînt alţii care pe la 32-33 de ani pun deja ghetele în cui, dar am avut şi am o viaţă extrasportivă exemplară, aşa că nu-mi fac griji. Vivi va face o pregătire foarte bună, sînt sigur de asta, şi ne vom prezenta bine la prima etapă.

- Să înţeleg că deja ai semnat prelungirea cu Petrolul?
- Deocamdată, nu. Am contract pînă la 30 iunie, dar voi continua aici. Vivi mi-a transmis că are nevoie de mine şi în următorul sezon. Voi semna în curînd, nu este nici o grabă.

- Indiferent de ofertă?
- Păi, crezi că pînă acum am avut vreun supersalariu?! Nu contează banii, nu am pus niciodată partea financiară pe primul plan. Sînt acasă şi sînt fericit că voi evolua din nou în Liga 1.

- Vei ajunge iar şi în Ghencea...
- Într-adevăr, va fi un meci special, am cele mai plăcute amintiri de acolo. Abia aştept duelurile cu cei de acolo, dar şi cu Dinamo. Astea sînt meciurile care contează.

"Dacă vom avea un buget decent, sînt sigur că Răchită va face o echipă competitivă şi peste două sezoane putem ajunge în Europa"
POMPILIU STOICA

Citește și:
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
David Popovici, reacție rapidă după aurul la 200 de metri liber: „Pentru asta înot acum!”
Altele
David Popovici, reacție rapidă după aurul la 200 de metri liber: „Pentru asta înot acum!”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Continuă șantierul la a doua cea mai mare Sală Polivalentă din România
Special
Continuă șantierul la a doua cea mai mare Sală Polivalentă din România
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Profit.ro
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (3)
dony07
dony07  •  12 Iunie 2011, 02:21

FORZA LUPII !!!

traznea
traznea  •  11 Iunie 2011, 19:43

multumim Pompiliu Stoica ! Ploiestiul te iubeste .

forumeer
forumeer  •  11 Iunie 2011, 05:06

Bine ai revenit, Pompi! Poate ca nu era cel mai bun fundas de la Steaua, cand era la noi, dar isi facea treaba bine si era dedicat, serios si loial clubului!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează