SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Adriana Ţăcălie a semnat cu Buducnost. Oltchim, la un pas să o transfere pe Marija Jovanovici

Adriana Țăcălie a semnat cu Buducnost foto: Alex Nicodim
Adriana Țăcălie a semnat cu Buducnost foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat luni, 20 iunie 2011 00:00 / Actualizat luni, 20 iunie 2011 10:23

Adriana Ţăcălie a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica, de la care ar mai putea veni la Oltchim, chiar căpitanul Marija Jovanovici.

Adriana Ţăcălie a fost curtată de mai multe cluburi din ţară şi străinătate, în pofida faptului că Oltchim Rîmnicu Vîlcea a decis să nu o mai păstreze în lot. Handbalista a ales pînă la urmă campioana din Muntenegru, cu care a semnat sîmbătă, un contract valabil pe următoarele două sezoane.

"Mi-am dorit foarte mult să joc alături de Bojana Popovici, de la care cred că am multe de învăţat şi pe care o consider cea mai bună jucătoare a lumii. Am ambiţii mari pentru viitor, îmi doresc să joc în Liga Campionilor, altfel nu aş fi semnat contractul", a declarat Adriana Ţăcălie, potrivit mediafax.

Fosta jucătoare de la Oltchim a făcut referiri şi la faptul că nu a mai primit şansa de a evolua la nivel înalt la campioana României, după plecarea lui Gheorghe Tadici, care a introdus-o pe teren şi în meciurile din Liga Campionilor, unul fiind chiar împotriva celor de la Buducnost, în sezonul 2007-2008, cînd a marcat 7 goluri.

Preşedintele clubului Buducnost, Predrag Boskovici a precizat că jucătoarea română a fost monitorizată încă din 2007 şi speră să-şi dovedească valoarea în următorii doi ani. Boskovici a mai precizat că un alt transfer este ca şi parafat, cel al căpitanului de la Buducnost, Marija Jovanovici, chiar la Oltchim. "Dacă Marija Jovanovici va pleca la Oltchim şi este foarte aproape de acest lucru, nu ştiu cine va fi căpitanul echipei noastre", a spus preşedintele muntenegrean.

În lotul antrenat de Radu Voina a fost adusă deja o altă jucătoare de la Buducnost, portarul Sanela Knezovici, care a semnat contractul de joc în 30 mai.

Citește și:
Universitatea Craiova pierde dramatic în fața celor de la Sparta Praga » Trei goluri, un penalty ratat și ocazii rarisime în Bănie
Conference League
Universitatea Craiova pierde dramatic în fața celor de la Sparta Praga » Trei goluri, un penalty ratat și ocazii rarisime în Bănie
Jurgen Klopp i-a spus „DA” lui Real Madrid! » Tehnicianul german pune două condiții și a cerut 3 achiziții
Campionate
Jurgen Klopp i-a spus „DA” lui Real Madrid! » Tehnicianul german pune două condiții și a cerut 3 achiziții
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
A venit replica Dianei Șucu: „E un impostor!” » Respinge virulent afirmația că și-a presat soțul să cumpere Rapid pentru a-și face copiii fotbaliști
Superliga
A venit replica Dianei Șucu: „E un impostor!” » Respinge virulent afirmația că și-a presat soțul să cumpere Rapid pentru a-și face copiii fotbaliști
ULTIMA ORĂ Concedieri de amploare în România - Gigantul german Bosch dă afară sute de angajați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri de amploare în România - Gigantul german Bosch dă afară sute de angajați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (8)
ceaiuri
ceaiuri  •  22 Iunie 2011, 23:58

o enorma sansa pt tacalie(nu vreau sa se fi facut transferul in urma unui singur joc...dar si noi am transferat o jucatoare tot in urma unui joc...)ramane de vazut daca antrenorul lor poate descoperi alta"fata "a lui tacalie(nici la galati nu a reusit sa acumuleze experienta si valoara) si atunci antrenorii nostri vor tb sa mai invete

monicasfarcioc
monicasfarcioc  •  21 Iunie 2011, 12:26

Ma mir cum de Adriana a ajuns la o echipa asa de mare,nu am prea vazut`o jucand la Oltchim,nu i`am vazut calitatile de jucatoareee ..Nu stiu,bravo eii

cyntia
cyntia  •  21 Iunie 2011, 08:46

Nu este singura jucatoare careia Oltchim i-a frint cariera . A pierdut destul timp acolo regresind din punct de vedere profesional dar punctind din cel material . Si cum a facut totul din proprie vointa nici nu e de plins , chiar daca se victimizeaza , considerind o fatalitate faptul ca nu i s-a dat prilejul sa evolueze ... Nu a legat-o nimeni de acel club ! Oricum pentru ea a fost un avantaj ca au dat-o afara , spre deosebire de celelalte colege ale ei tinute pe bara atita vreme si care au " privilegiul " de a mai continua sa frece banca de rezerve , daca nu scaunele tribunelor ...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează