FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Daniel Pancu: "Vreau fotbal, m-am săturat de înot şi atletism"

Pancu, 34 de ani în august, e liderul vestiarului rapidist
Pancu, 34 de ani în august, e liderul vestiarului rapidist

Articol de - Publicat sambata, 25 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 24 iunie 2011 21:44

Daniel Pancu (33 de ani) spune că abia aşteaptă să se refacă pentru a putea juca din nou

- Pancone, nu te-ai săturat de cantonamente?
- De ce? Asta e viaţa noastră, a fotbaliştilor, sîntem obişnuiţi. Şi să vă mai spun o chestie, la 28 de ani mă simţeam mai bătrîn decît acum. Atunci aveam nişte probleme cu spatele de care am scăpat cu greu.

- Cînd vei putea juca iar? Cum merge recuperarea?
- Nu ştiu ce să spun. Am ceva probleme musculare. Vineri seara m-am pregătit pentru prima oară pe teren. Mă săturasem de atîta înot şi atletism, doar asta am făcut în ultima vreme. Oricum, sînt şanse mici să pot evolua în vreun amical acum, în Austria.

- Ce zici de noul Rapid?
- Cred că au fost cîteva schimbări benefice, acum să vedem ce vom realiza. Eu cred că pentru a face performanţă avem nevoie de unitate. În momentul în care patronul, preşedintele, stafful tehnic, jucătorii şi suporterii trag la aceeaşi căruţă putem fi invincibili.

"Adversarii vor să ne adoarmă"

- Lumea vă consideră favoriţi la titlu.
- Vor să ne adoarmă, nu e deloc aşa. Sînt mai multe echipe care se bat pentru primul loc, campionatul va fi la fel de echilibrat ca în ultimii ani. Sînt sigur că iar va apărea o formaţie din provincie care va emite pretenţii. Nu pot să spun care va fi aceea, dar clar va fi iar o formaţie care să surprindă, să termine pe podium. Nu ştiu dacă Oţelul va izbuti să facă faţă şi în Ligă Campionilor, şi în întrecerea internă.

- Mutu a ajuns la Cesena, ai vreun sfat pentru el, în 1999 te-ai transferat şi tu acolo.
- N-am ce sfaturi să-i dau. Pentru mine a fost o perioadă frumoasă, cei de acolo investiseră în mine pe termen mai lung, dar am retrogradat şi n-am mai putut rămîne. Eram singurul stranier din echipă, vremurile s-au schimbat acum. Adi va deveni idol pentru fanii Cesenei, cred că e cel mai mare nume din istoria clubului.

- Nu crezi că e un pas înapoi pentru el?
- N-am de unde să ştiu, nu cunosc ce planuri are el, poate i s-a oferit un salariu foarte bun. Oricum, am înţeles că cei de acolo au planuri mari pentru acest sezon, vor să prindă Europa. Îi urez succes lui Adi acolo şi cred că va reuşi să marcheze minimum 15 goluri în primul an!

"Am făcut transferuri destul de multe, dar avem un mare avantaj. Ne-am întărit cu fotbalişti de calitate şi experimentaţi, care nu vor avea nevoie de timp de acomodare" ( Daniel Pancu, atacant Rapid)

54 de zile au trecut de la ultimul meci jucat de Pancu, victoria cu 1-0 din Ghencea, disputată pe 4 mai, cînd a marcat golul victoriei

Citește și:
Imaginile serii » A marcat împotriva Rapidului, iar apoi a îmbrăcat tricoul adversarei și a scandat cu galeria: „M-am simțit ca pe un mic Giulești”
Superliga
Imaginile serii » A marcat împotriva Rapidului, iar apoi a îmbrăcat tricoul adversarei și a scandat cu galeria: „M-am simțit ca pe un mic Giulești”
Leo Grozavu, DEMIS de la Botoșani » Cine este principala variantă de înlocuitor
Superliga
Leo Grozavu, DEMIS de la Botoșani » Cine este principala variantă de înlocuitor
Revoluție la FCSB! Gigi Becali taie în carne vie: „Aduc ȘAPTE jucători! Pe el îl iau împrumut până la vară”
Superliga
Revoluție la FCSB! Gigi Becali taie în carne vie: „Aduc ȘAPTE jucători! Pe el îl iau împrumut până la vară”
Aryna Sabalenka, apariție îndrăzneață la Săptămâna Modei de la Milano: „O regină!”
Tenis
Aryna Sabalenka, apariție îndrăzneață la Săptămâna Modei de la Milano: „O regină!”
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Profit.ro
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (5)
thumbzilla
thumbzilla  •  25 Iunie 2011, 14:19

loollllllll...si asta mai vrea sa joace fotbal?era lucid in momentul interviului?nu cred...are mai mult alcool in organism decat sange. :D

grobertinos
grobertinos  •  25 Iunie 2011, 11:19
Postat de julianes23 pe 25 Iunie 2011, 02:27

la 34 de ani arata mai rau ca unul de 50

cam de atatia ani arata nevastata

draculea
draculea  •  25 Iunie 2011, 03:09

:))) maama pancone ce fata ai....avea dreptate luce ca le cam ai cu sticlismu'

Vezi toate comentariile (5)
Comentează