FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL

CFR Cluj - SV Grodig 1-0. Sare a adus a doua victorie din amicale pentru ardeleni

Sare a marcat singurul gol al meciului
Sare a marcat singurul gol al meciului

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iunie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 25 iunie 2011 21:57

CFR Cluj a cîştigat şi cel de-al doilea meci de pregătire din Austria, singurul gol al partidei fiind marcat de Bacary Sare.

CFR Cluj a condus cu 1-0 la pauză, după golul lui Sare . Ardelenii au controlat în mare parte prima repriză,cîştigînd uşor posesia contra austriecilor de ligă secundă, SV Grodig. Renan a fost de departe remarcatul primelor 45 de minute. Mijlocaşul recent transferat de ardeleni a centrat foarte bine la golul lui Sare şi a demonstrat că e un foarte bun executant al fazelor fixe. Sougou a marcat şi el servit tot de Renan, dar arbitrul a anulat reuşita pe motiv de offside. Pe fiinalul reprizei, austriecii au mai echilibrat raportul posesiei, dar n-au reuşit să-şi creeze ocazii importante la poarta apărată de Mincă.

Repriza secundă i-a dat ocazia lui Jorge Costa să ruleze tot lotul. Kapetanos a revenit pe gazon, dar n-a reuşit să atingă mingea decît o singură dată. Bastos a fost cel mai periculos om al ardelenilor. Cîteva dribilinguri, acţiuni individuale încheiate cu şut l-au făcut pe brazilian să fie vedeta reprizei a doua. CFR Cluj şi-a trecut în cont încă o victorie în cantonamentul din Austria şi aşteaptă celelalte amicale pentru a-i oferi lui Jorge Costa şansa de a alege cea mai bună formulă pentru începutul de campionat.

CFR Cluj : Mincă - Panin, Nuno Diogo, Rada, Camora - Peralta, Sare , Renan  - Sougou, Bud, Nicoară

Al doilea amical al verii pentru jucătorii "Animalului" cu austriecii de la SV Grodig a fost transmis de Digi Sport şi LIVETEXT pe GSP.ro


 

Citește și:
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu așteaptă trofeul
Campionate
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu așteaptă trofeul
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Superliga
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (21)
ligax
ligax  •  26 Iunie 2011, 15:28

in concluzie a fost un meci util, am vazut o varianta de echipa in prima repriza si una in a2-a repriza. in mare, cei noi au jucat bine. Negrut, o surpriza placuta!

fibra
fibra  •  26 Iunie 2011, 09:07

Incepe sa se contureze "valoarea"echipei.Dupa un 16-0 cu nimeni,iata un rezultate"mare"cu liga a-II-a austriaca.Daca pierd cu Liga I de oriunde la limita ,probabil ca vor declara ca au mari sanse la titlu.

romanescu
romanescu  •  26 Iunie 2011, 00:29

A fost un antrenament " fara Sare si.... fotbal" ! Nu asa trebuie sa fie luat in consideratie orice pas al pregatirii de vara, daca te consideri o "echipa cu pretentii"....Nu mi-a placut ce-am vazut !!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează