FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Stanca crede în forţele lui: "Merit să rămîn titular!"

Dacă pleacă Tătăruşanu, Stanca (stînga) l-ar avea contracandidat doar pe puştiul de 15 ani, Cojocaru
Dacă pleacă Tătăruşanu, Stanca (stînga) l-ar avea contracandidat doar pe puştiul de 15 ani, Cojocaru

Articol de - Publicat luni, 27 iunie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 26 iunie 2011 21:24

Stanca e de părere că plecarea lui Tătăruşanu l-ar lăsa numărul 1 în poarta Stelei şi aduce drept argument experienţa lui foarte mare în Liga 1.

Steaua a negociat pentru Pantilimon, se gîndeşte şi la alţi portari, dar Răzvan Stanca speră ca eventualul transfer în Italia al lui Tătăruşanu să-l lase pe el titular: "Doar nu degeaba apăr de zece ani numai în prima ligă!".

Goalkeeperul crescut de Sportul Studenţesc, pe care Piţurcă l-a adus astă-vară la Steaua şi l-a luat după aceea şi la Craiova, glumeşte pe seama ajutorului pe care i l-ar da plecarea titularului: "Tătăruşanu a ajuns de puţin timp în Austria, dar nu ştiu dacă şi-a despachetat lucrurile sau le-a lăsat tot în genţi, gata să plece iar! Adevărul e că mi-ar conveni, indirect, să se transfere în străinătate, că aş scăpa de concurent, dar m-aş bucura sincer şi pentru el, că ar avea ocazia să ajungă într-un campionat mai tare".

Secretul: reprofilat din atacant

Pe Stanca, Piţurcă îl plăcea pentru jocul lui de picior excelent pentru un portar. În timpul amicalului cu Zestafoni (1-0), Mihai Stoica se mira din tribună la fiecare degajare a lui: "Incredibil cum loveşte ăsta! Cît de bine se descurcă!". Care e secretul lui? "Am fost doi ani atacant, la juniori. Dar am avut noroc că antrenorul de atunci s-a prins repede că aş fi mai bun ca portar. Dacă aş fi continuat ca vîrf nu cred că ajungeam la nivelul la care joc acum!", a povestit Răzvan.

De ce îi e greu ca rezervă

Stanca a început sezonul trecut ca rezervă, tot a lui Tătăruşanu, dar l-a scos din poartă pe Ciprian după doar două jocuri. Piţurcă l-a preferat pe el în etapa a treia, cu Braşov (1-1). A urmat o perioadă în care a rămas rezervă la Steaua, pe urmă a ajuns titular la Universitatea, dar s-a întors pe banca din Ghencea: "Pentru un portar e mult mai rău decît pentru un jucător de cîmp să fie rezervă. Pentru că există doar un loc, nu mai multe. Dacă nu eşti tare psihic, caracter puternic, ajungi frustrat, înnebuneşti după trei-patru luni de stat pe bancă. Rişti să-ţi pierzi motivaţia cînd vezi că nu prinzi echipa".

"Vara asta iar se fac calcule: Steaua, Rapid, cine e favorita? Dar vara trecută paria cineva pe Oţelul? D-aia zic eu că planul de pe hîrtie n-are mare valoare la fotbal" (Răzvan Stanca, portar Steaua)

2 meciuri a jucat Stanca sezonul trecut la Steaua, unul în campionat şi unul în Cupă. În acelaşi sezon, el a fost împrumutat şi la Craiova, unde a apărat în 12 partide

Citește și:
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Profit.ro
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (3)
badeadorian
badeadorian  •  27 Iunie 2011, 11:29

Normal ca trebuie sa aperi si tu . Trebuie sa iti recunosca cu ceva si becali meritele . Meritele cand erai la sportul studentesc si apoi la farul constanta si blatuiai la greu sa bata steaua . UN VANZATOR .

costicom
costicom  •  27 Iunie 2011, 10:53

hai sa fim seriosi, in tara nu avem nici un portar bun.sint doar uni umflati de presa. atit timp cit la footbol vor fi cooptati doar copii lu toasu, fotbal ca la toasu

forumeer
forumeer  •  27 Iunie 2011, 03:19

Inca un articol complet inutil din moment ce TATARUSANU NU PLEACA NICAIERI! Raureanu = urmasul lui Dan Udrea...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează