FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Iancu: "Accept decizia amînării de la TAS, dar FRF trebuie să ne repună în drepturi pînă la judecare"

Marian Iancu
Marian Iancu

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 iulie 2011 14:43

Patronul grupării Poli Timişoara, Marian Iancu, spune că va accepta decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne ( TAS) de a amîna cazul retrogradării echipei bănăţene din Liga 1, dar acesta vrea ca echipa sa să fie repusă în drepturi de FRF, pînă la anunţarea decizie.

"Pe noi nu ne-a înştiinţat nimeni oficial. Probabil că e o treabă serioasă, justiţia nu se poate face la foc automat. O să cerem suspendarea punerii în executare a hotărîrii Comisiei de Apel, care de fapt nici nu e executorie. 

Dacă Mircea Sandu are vreun interes, să-l explice. Sau să ne prezinte hotărîrea executorie pentru că noi n-avem aşa ceva. Preşedintele FRF să pună lucrurile în normalitate sau să-şi dea demisia pentru că şi-a făcut dovada interesului împotriva Politehnicii Timişoara.

Eu sînt de acord decizia TAS-ului, dacă ea există, dar nu sînt obligat să accept greşelile FRF, care nu şi-a calculat paşii, intrînd astfel în criză de timp. Vom cere repunerea noastră în drepturi pînă la judecare, iar Federaţia va suporta consecinţele acestui abuz, acestui fals, dar şi despăgubirile, doarece prejuduciile sînt cuantificabile. Timişoara e vicecampioana României, nu există nici o hotărîre împotriva Politehnicii în acest moment", a declarat Marian Iancu pentru ziare.com.

Citește și:
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Superliga
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Când ajunge Laurențiu Reghecampf la București » Compromisul financiar pregătit de Becali pentru noul antrenor de la FCSB
Superliga
Când ajunge Laurențiu Reghecampf la București » Compromisul financiar pregătit de Becali pentru noul antrenor de la FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți


Comentarii (19)
ockilaaa
ockilaaa  •  15 Iulie 2011, 13:51
Postat de reality pe 02 Iulie 2011, 10:58

Iancu este investitor si e normal sa-si apere investitia, incearca si el sa faca rin ra*hat bici si sa si pocneasca dar.... pe FRF-ul lui Sandu nu-l poate urni asa usor. Eu cred ca pana la urma o sa vina si decizia care va lamuri situatia la Poli si vinovatii, indiferent ca e FRF sau Iancu, vor plati pentru prostiile facute. cand vine decizia vom sti cu siguranta cine este cel care "canta" fals si o sa-si primeasca papara.

asa`l numesti tu pe acest CREDITOR? investitor - wow ... TOTI cei care "investesc" in echipele din LIGA lu' MITICA - CREDITEAZA cluburile NU INVESTESC - e mica mare diferenta, sper sa o observi si tu.

ockilaaa
ockilaaa  •  15 Iulie 2011, 13:42
Postat de beeswax106 pe 03 Iulie 2011, 04:41

daca nu e executorie atunci Poli trebuie sa joace in liga 1 si CL pana cand TAS va da o decizie definitiva

ghinionu' incomensurabilului e ca din UCL a fost scos de FIFA nu de frf... dar la el e mai greu.

ockilaaa
ockilaaa  •  15 Iulie 2011, 13:39

buhaii incomensurabile - pe tine te-au eliberat la PRIMA sentinta?! ordinare care esti tu ordinar - pana la o eventuala decizie FAVORABILA de la tas tu incomensurabile ESTI VINOVAT - ce tot atat ne vinzi gogosi ici?! tu ar trebui sa dispari de pe sticla pentru totdeauna.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close