FOTBAL  »  Superliga  »  FRF TAIE ŞI SRÎNZURĂ

Planul FRF: jigneşti, PAC amendă! Jigneşti iar, PAC depunctare!

Gigi Becali ar avea cel mai mult de suferit in urma noilor hotariri a FRF
Gigi Becali ar avea cel mai mult de suferit in urma noilor hotariri a FRF

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 08 iulie 2011 19:42

Îngrijoraţi de scandalurile tot mai numeroase în ultimul timp între oamenii implicaţi în fotbal, oficialii FRF stabilesc măsuri din ce în ce mai dure pentru cei care depăşesc anumite limite.

În comunicatul apărut astăzi pe site-ul Federaţiei Române se anunţă modificări ale Regulamentului Disciplinar, astfel încît comportamentul jignitor, calomnios şi declaraţiile care afectează imaginea fotbalului vor putea atrage depunctarea echipei a cărui reprezentat este în cauză.

"Dacă autorul este oficial al unui club sau asimilat acestuia,  el va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancţiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancţiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară", se aminteşte în comunicat.


ŞI "VALIZELE" SE VOR PEDEPSI

Stimularea partenerilor de competiţie va fi pedepsită şi ea, mergîndu-se pînă la declararea persona non grata în caz de recidivă.

"Declaraţiile făcute de persoanele menţionate mai sus, care sunt de natură să prejudicieze în orice mod imaginea fotbalului, printre care şi prin plata unor sume de bani pentru stimularea partenerilor de competiţie, se sancţionează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori şi de la 6 la 12 luni pentru oficiali şi penalitate sportivă de 300.000 lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în  campionatul în care participă echipa de categorie superioară. În caz de recidivă, persoana care face astfel de declaraţii va fi declarată persona non grata."

Unul dintre cei care ar avea cel mai mult de suferit în urma acestor decizii ar fi chiar patronul Stelei, Gigi Becali, el fiind "urecheat" în repetate rînduri de comisiile de disciplină. Campionii pedepselor primite în sezonul trecut au fost Marian Iancu şi Adrian Mititelu, care au primit miliarde de lei vechi amenzi pentru declaraţiile făcute.

COMISIE DE ETICĂ

Zilele trecute, Mircea Sandu a anunţat chiar intenţia înfiinţării unei "Comisii de etică", instutuţie care ar urma să stabilească pedepsele pentru eventualele derapaje ale oamenilor de fotbal, ocazie cu care şeful FRF l-a propus pe Cătălin Tolontan drept membru.

Răspunsul redactorului şef al Gazetei a fost negativ. "Sînt jurnalist şi asta e suficient"

Citește și:
Suma exorbitantă pe care o vrea Vinicius ca să prelungească! » Marca: „Situația lui intră într-o fază delicată”
Campionate
Suma exorbitantă pe care o vrea Vinicius ca să prelungească! » Marca: „Situația lui intră într-o fază delicată”
Pirlo, contestat dur în Italia: „Cine face propagandă pentru Rusia nu ar trebui să fie selecționer”
Campionate
Pirlo, contestat dur în Italia: „Cine face propagandă pentru Rusia nu ar trebui să fie selecționer”
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Profit.ro
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (17)
redsef2005
redsef2005  •  08 Iulie 2011, 21:10
Postat de FCSteauaBucuresti pe 08 Iulie 2011, 19:21

pai nul afecteaza cun nimic pe gigi pentruca el nu este trecuta in acte ca patron al stelei...

Ba il afecteaza, pentru ca este asimilat clubului Steaua: pozeaza 24 din 24 in "investitor", spune sus si tare "Steaua e a mea!", asa ca declaratiile lui infecte vor trebui sanctionate! Sa se pregateasca stelistii de vreo depunctare undeva la 20 - 25 de puncte!!!

bombon
bombon  •  08 Iulie 2011, 20:38

Asteptam ca FC Steauna "Geli" Mogosoaia sa fie odata desfiintata. Lupta Vechea CCA Armata!

schmaph
schmaph  •  08 Iulie 2011, 19:44

depunctarea echipei AL CAREI reprezentant....ooooffff, gramatica asta....ne mai plangem ca astia la bac sunt varza...cu asa modele...

Vezi toate comentariile (17)
Comentează