FOTBAL  »  NATIONALA  »  EUROLIGA DE FOTBAL PE PLAJĂ

Succes de senzaţie » România învinge Italia şi poate merge la Superfinala Euroligii

Articol de - Publicat sambata, 23 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 23 iulie 2011 21:31

Naţionala de fotbal pe plajă a României s-a mobilizat excelent după eşecul cu Elveţia de ieri din etapa a treia a Euroligii şi a zdrobit Italia chiar la ea acasă, scor 5-2.

Înfrîngerea de ieri a fost una greu de digerat. Elveţia lui Dejan Stankovici n-a avut nici o emoţie, trecînd peste noi cu un dur 9-4. Noaptea a fost însă un sfetnic bun. Antrenorul Stere Dămăşaru a reuşit să îşi trezească elevii şi să le redea înapoi încrederea în propriile forţe.

Evoluţie aproape perfectă
Şi a funcţionat. Nu ne-am speriat de Italia, un nume mare al fotbalului pe plajă, una dintre cele numai cinci echipe ale continentului calificate la Mondialul din acest an. Gafele uluitoare din apărare pe care le-am văzut în meciul de ieri au fost înlocuite cu intervenţii sigure, care ne-au împins spre poarta adversă.

Cu un Iulian Gîndac aflat într-o zi mare, italienii au reuşit să marcheze abia în repriza a treia primele goluri. În tot acest timp, portarii lor se tot aplecau să scoată balonul din plasă. După un prim act încheiat fără gol, România şi-a început ofensiva. Căpitanul Posteucă a deschis balul, în timp ce Marian Maciucă a închis repriza secundă, scor 2-0.

În ultima parte a meciului, naţionala noastră a defilat. Maci şi Ionel Posteucă ne-au dus la patru goluri distanţă, avantaj suficient care să ne asigure primele 3 puncte la Ravenna. Partida s-a încheiat cu scorul de 5-2, iar dacă România învinge mîine Polonia are ca şi asigurate biletele pentru Superfinala de la Moscova, unde se vor întîlni cele mai bune şase echipe ale Europei.

Clasament
1. Elveţia 16-10 6p
2. România 9-11 3p
3. Italia 4-6 3p
4. Polonia 7-9 0p

IERI
Elveţia - România 9-4
Polonia - Italia 1-2
AZI
România - Italia 5-2
Elveţia - Polonia 7-6
MÎINE
Polonia - România (17:45, Eurosport 2)
Elveţia - Italia

Cum se desfăşoară
Opt echipe alcătuiesc Divizia A, în timp ce Divizia B este formată din echipele mai slabe, în funcţie de clasamentul european. Euroliga la fotbal pe plajă are patru etape, în 2011 ele desfăşurîndu-se la Berna (27-29 mai), Berlin (8-10 iulie), Ravenna (22-24 iulie) şi Den Haag (29-31 iulie). Fiecare echipă participă la două etape, iar la final se face un clasament.

Primele cinci din ierarhie (cîştigătoarele de etapă fiind incluse în acest număr) se califică la Superfinala de la Moscova alături de ţara gazdă, Rusia.

Ultima clasată merge şi ea la Moscova, dar pentru a evolua la baraj cu echipele din Divizia B, calificate la turneu în aceeaşi manieră ca şi cele din prima ligă.

Citește și:
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Liga Campionilor
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
UEFA l-a exclus de urgență din Europa League pe Andrei Chivulete!
Superliga
UEFA l-a exclus de urgență din Europa League pe Andrei Chivulete!
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (4)
fzr89
fzr89  •  24 Iulie 2011, 01:14

Pai primele 8 din Europa este aproape echivalentul a primelor 10 din lume, in afara de Brazilia nu stiu daca ar mai fi cineva in top.

blablablabla
blablablabla  •  24 Iulie 2011, 00:57

La fotbal pe plaja si la ghicit in cafea suntem imbatabili. Restul nu conteaza... :o)))

edy91
edy91  •  23 Iulie 2011, 23:55

super echipa ce avem la beach. stem in primele 8 ale europei, ma risc sa zic primele 15 din lume. ar trebui sa apreciem mai mult ce fac acesti baieti, care joaca la un nivel semiprofesionist, si cu conditii ft slabe. dar in schimb tot ce vad din nefericire pe site-urile de specialitate st doar scandaluri ale patronilor din liga 1.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează