INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AZERBAIDJAN / HAZAR LANKARAN

Rednic s-a răzgîndit: "Nu plec de la Hazar, am un salariu aici cum n-am avut niciodata"

Mircea Rednic
Mircea Rednic

Articol de GSP - Publicat luni, 25 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 iulie 2011 18:49

Mircea Rednic susţine că nu a demisionat niciodată din funcţia de antrenor principal al lui Hazar Lankaran, din simplul motiv că în Azerbaidjan s-a simţit respectat şi, în plus, a avut cel mai mare salariu din carieră. 

“Au apărut numai aberaţii despre mine. Nu am plecat niciodată de la Khazar. Am văzut că au apărut şi declaraţii de-ale mele, dar nimeni nu m-a sunat din România. Cum să declar că nu mai vreau să mă întorc niciodată în Azerbaidjan când aici am un salariu cum nu am avut vreodată?

Oamenii mă respectă aici, m-a bufnit râsul când am văzut ce informaţii apar”, a spus Rednic pentru Puterea.
Rednic afirmă că se va întâlni în această seară cu şefii lui Hazar pentru a-i convinge să-i păstreze pe unii dintre jucătorii aduşi în această vară, chiar dacă au fost puşi pe lista de transferuri. 

“Eu am obiectiv câştigarea campionatului şi nu mi s-ar părea normal să renunţe la jucători ca Onofraş sau Bonfim, pentru că ştiu ce pot. Noi ne-am reunit abia cu două săptămâni înainte de Liga Europa, nu e chiar aşa uşor. În seara asta are loc şedinţa, dar dacă nu îi vor păstra, atunci pot spune că vreau să plec. În funcţie de ce va fi la întâlnire, voi lua o decizie”, a mai afirmat tehnicianul.

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează