INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UCRAINA

Veşnica problema a lui Mircea Lucescu: Arbitrul, bată-l vina!

Mircea Lucescu s-a plîns iar de arbitraj
Mircea Lucescu s-a plîns iar de arbitraj

Articol de GSP - Publicat marti, 02 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 01 august 2011 21:17

După primele puncte pierdute în acest sezon (1-1 cu Arsenal Kiev), suflate de golul reuşit de Mazilu în al cincilea minut de prelungire, Mircea Lucescu s-a plîns iar de arbitraj.

"Am făcut cel mai slab joc din actualul campionat şi nu meritam să batem. Ne-am relaxat şi asta se pedepseşte mereu. Dar adversarii au jucat foarte tare, au faultat mult şi trebuiau să rămînă în zece oameni. La un contraatac a existat un fault de ultim apărător, deci se impunea cartonaşul roşu. Altfel, arbitrajul a fost unul normal", a acuzat antrenorul lui Şahtior.

Inbox:
SĂPUNARU a jucat pînă în minutul 78 la Porto în testul cu Lyon (1-2). "I-au lipsit cîţiva milimetri să înscrie din foarfecă. N-a avut griji cu Bastos şi s-a înţeles bine cu Hulk", l-a lăudat O Jogo.
ŞTEFAN RADU a greşit la primul gol primit de Lazio în amicalul pierdut (1-3) cu Villarreal. Ex-dinamovistul a jucat tot meciul fundaş stînga la echipa romană.
CODREA a fost folosit doar după pauză la Siena, în amicalul (7-0) cu amatorii de la Pianese.
BARCELONA caută sponsor în Asia ca să facă rost de 5 milioane de euro, pe care Fabregas ar trebui să le reţină din transferul de la Arsenal. Catalanii oferă 40 de milioane pentru spaniol.
MESSI a făcut show în Mexic, la meciul caritabil cîştigat de echipa Prietenilor săi (5-4) contra unei selecţionate a stelelor. Argentinianul a marcat un gol, la fel Romario, iar Palermo, două.
REZULTATE CM UNDER 20: Costa Rica - Spania 1-4, Australia - Ecuador 1-1 (grupa C) şi Nigeria - Guatemala 5-0, Croaţia - Arabia Saudită 0-2 (grupa D).
LIGA CAMPIONILOR programează astăzi trei meciuri din turul 3 preliminar: BATE Borisov - Ekranas (în tur 0-0), Panathinaikos - Odense (0-1), Shamrock Rovers - FC Copenhaga (1-1).

Citește și:
Gheorghe Hagi a anunțat lotul preliminar pentru debutul în Liga Națiunilor » Surprizele pregătite
Nationala
Gheorghe Hagi a anunțat lotul preliminar pentru debutul în Liga Națiunilor » Surprizele pregătite
Baciu n-avea habar ce-i pregătesc Becali și MM! Ce spusese despre viitorul la FCSB
Superliga
Baciu n-avea habar ce-i pregătesc Becali și MM! Ce spusese despre viitorul la FCSB
Ce le-a spus Istvan Kovacs colegilor în vestiar, după prestația dezastruoasă din Dinamo - FCSB
Superliga
Ce le-a spus Istvan Kovacs colegilor în vestiar, după prestația dezastruoasă din Dinamo - FCSB
Ioan Andone, impresionat de Dinamo după victoria cu FCSB: „Nu credeam” + Cum a comentat arbitrajul
Superliga
Ioan Andone, impresionat de Dinamo după victoria cu FCSB: „Nu credeam” + Cum a comentat arbitrajul
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
pufulycy
pufulycy  •  02 August 2011, 10:39

E clar,de la tine a invatat muc cel mic varianta cu arbitrii.Daca ne uitam bine,cra-pid,e pe locul care-i arata valoarea. Da-i bani lui copos sa cumpere oamenii in negru,sa poata face retar-datul de muc ceva,ca altfel... e vai de numele vostru.Oricum sunteti huliti,tu mai ai noroc cu banii de la patron,ca altfel esti dus pe copca ! Ai valoare umana ZERO,si fi-tu,te urmeaza de aproape. Sunteti niste nulitati,care profita de pe urma altora,si cand sunteti criticati,dati vina pe altii ! NULITATILOR !!!

geocluj
geocluj  •  02 August 2011, 10:13

cea mai tare faza a fost cand era in Turcia. cand a fost la Galata se plangea de o conspiratie nationala care s-o impiedice pe Galata sa ia titlulu. mai apoi cand s-a transferat la Besiktas zicea ca e clar ca toata lumea de la federatie ajuta Galata ca fiind cel mai galonat club :::)))

alpin
alpin  •  02 August 2011, 08:59

"Am făcut cel mai slab joc din actualul campionat şi nu meritam să batem." Asta o fi in limba romana?!?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează