SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA WASHINGTON

Tecău şi Lindstedt au pierdut finala de la Washington, după ce au avut patru mingi de meci

Robert Lindstedt şi Horia Tecău vor încasa un ce de 35.000 de dolari şi 300 de puncte ATP
Robert Lindstedt şi Horia Tecău vor încasa un ce de 35.000 de dolari şi 300 de puncte ATP

Articol de - Publicat luni, 08 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 08 august 2011 11:47

Perechea româno-suedeză s-a înclinat în faţa dublului Michael Llodra/ Nenad Zimonjici cu 7-6 (3), 6-7 (6), 7-10.

Horia Tecău şi Robert Lindsted au debutat în partea de sezon americană cu o finală. Putea să fie chiar şi un trofeu. Primul pentru cei doi în turneele ATP 500. În setul al doilea al ultimului act de la Washington au avut patru posibilităţi pentru a încheia partida, dar serviciul lui Lindstedt a fost cu probleme.

Începută ieri, la mijlocul zilei, partida din capitala SUA dintre Horia Tecău şi Robert Lindstedt, a cincea pereche a lumii, pe de o parte şi Michael Llodra şi Nenad Zimonjici(Fra/Srb), al treilea dublu în ierarhia mondială, a mers bine pentru suedez şi român. Au ajuns în primul set la tie-break, în care s-au impus cu 7-3. Minutele următoare aveau să le aducă un break, în game-ul al patrulea, pe serviciul francezului. Avantajul nu avea să ţină prea mult, pentru că Robert l-a risipit. Nimic nu era pierdut. Doar o minge de meci. S-a ajuns la din nou la tie-break. 6-3 şi ocaziile de a închide meciul erau acolo pe tabelă şi în mintea românului şi a suedezului.

Llodra şi Zimonjici au avut grijă să le facă să dispară. Mai mult, ei impunîndu-se cu 8-6. După o oră şi patruzeci şi şapte de minute, totul s-a decis la super-tie-break. Ceva s-a rupt în jocul lui Tecău şi al lui Lindstedt pentru că i-a pus pe adversari în situaţia de a avea cinci mingi de meci. Chiar dacă au reuşit să salveze trei dintre ele, partida avea să revină adversarilor cu 6-7 (3), 7-6 (6), 10-7. A fost a cincea finală pierdută de Robert şi de Horia. Însă debutul de pe cimentul american le dă speranţe.

Finalele pierdute de Tecău şi de Lindstedt
2011
Wimbledon
's-Hertogenbosch
Brisbane
2010
Wimbledon

Trofeele cucerite de Tecău şi de Lindstedt
2011
Bastad, ATP 250
Casablanca, ATP 250
2010
New Haven, ATP 250
Bastad, ATP 250
's-Hertogenbosch, ATP 250
Casablanca, ATP 250

Citește și:
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Alte două medalii de aur pentru România, aduse de bărcile de 8 plus 1 feminin și de mixt la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam!
Altele
Alte două medalii de aur pentru România, aduse de bărcile de 8 plus 1 feminin și de mixt la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam!
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Superliga
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (3)
papi_papi
papi_papi  •  08 August 2011, 12:21
Postat de mugabe pe 08 August 2011, 09:40

poate imi explicati si mie cum adica 7-10 ????? ca nu ma prind.....cretinilor

Regula de primul la 10p in super-tiebreak exista de mai mult de 1 an, dar tu probabil stii despre tenis cam tot atat de multe cate stiu eu despre tehnica fisiunii nucleare. Dar nu uiti sa-i faci pe altii cretini, pentru ca probabil cei din jurul tau sunt mai prosti decat tine

zdromburici
zdromburici  •  08 August 2011, 09:54

La majoritatea turneelor de dublu (cred ca doar turneele de mare slem fac diferenta), nu se joaca set decisiv ci un tiebreak pana la 10. Este corect 10-7, 10 puncte la 7 puncte.

mugabe
mugabe  •  08 August 2011, 09:40

poate imi explicati si mie cum adica 7-10 ????? ca nu ma prind.....cretinilor

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close