FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - U CLUJ

Steaua a urcat pe locul 2, după 2-1 cu U Cluj

Costea a înscris al doilea gol în campionat pentru Steaua +15   FOTO
Costea a înscris al doilea gol în campionat pentru Steaua

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 august 2011 00:00 / Actualizat duminica, 14 august 2011 22:19

Steaua s-a impus cu 2-1 în faţa Universităţii Cluj şi a urcat pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, imediat sub marea rivală, Dinamo.

Meciul a început furtunos, cu elevii lui Ionuţ Badea avînd iniţiativa, însă Tony a ratat din toate poziţiile. Mai întîi a şutat puternic din marginea careului, dar Tătăruşanu a respins în faţă (min 4), un minut mai tîrziu a trimis milimetric pe lîngă poartă cu o lovitură de cap, apoi a şutat în transversală de la 25 de metri (min 6).

Golul a venit însă la cealaltă poartă. Tănase a pătruns excelnet pe partea stîngă, a întors în careu pentru Costea, care a avut nevoie de două încercări ca să marcheze în poarta lui Popa (min 15). Steaua a preluat apoi iniţiativa, diferenţa fiind făcută la mijlocul terenului, unde fotbaliştii clujeni nu au contat deloc.

Preferat în locul lui Ad. Cristea, Tony a fost singurul care le-a mai dat speranţe "studenţilor": a coborît des în apărare, a driblat la nesfîrşit la mijlocul terenului şi s-a aflat la finalizare în mai toate fazele clujenilor. Nigerianul nu a putut însă de unul singur să readucă echipa sa în joc.

Repriza a doua a fost la fel de încinsă, dar numai pe final, pentru că în primele 30 de minute ale mitanului secund cele două echipe şi-au pasat mingea dintr-o jumătate în alta. Intrat după pauză, Rusescu a făcut 2-0 în minutul 74, cu o torpilă de la 25 de metri, dar Pele a redus imediat din avantaj (min 76), cu o lovitură de cap din 6 metri.

Vezi aici desfăşurarea partidei în format liveTEXT!

Echipe de start:
Steaua:
Tătăruşanu - Martinovici, Galamaz, Iliev, Latovlevici - Nicoliţă, Brandan, Bourceanu, Cr.Tănase - Tatu, M. Costea
Rezerve: Stanca, Gardoş, Prepeliţă, Rusescu, Geraldo, Nikolici, Bicfalvi

U Cluj: M.Popa - Achim, Szukala, Pele, Grecu - Păcurar, Boştină, Nasser - Cojocnean, Cl. Niculescu, Tony
Rezerve: Matache, Abrudan, Marinescu, Bazzi, Mendy, Unguruşan, Ad Cristea

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga

La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis

Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu

Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”

ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (203)
sgrapan
sgrapan  •  14 August 2011, 23:12
Postat de adrianonicel pe 14 August 2011, 22:59

stai linistit.acolo erau stelisti.cand va juca cu Petrolul,vin in infern!

Petrolul nu numai ca e plin de stelisti, colcaie:P

riccardo1966
riccardo1966  •  14 August 2011, 23:03

Dinamovisti,paitzi-va !" UDA "e la kuru vostru....! Niculescu, Cristea , EJECT...Ciobanul a avut dreptate: in 2022 va inscrie "lunetistul"...dar in poarta lui "DImano"...

adrianonicel
adrianonicel  •  14 August 2011, 22:59
Postat de pexibaniaz pe 14 August 2011, 21:17

Cazul bricheta reloaded. Diaconu asta distruge fotbalul in mortii lui. Sa nu mai zic de publicul de cacat din Ploiesti, parca sunt in liga a III-a, dar nu, e tipic stelist. Bravo suporterilor "U" ca se aud foarte, foarte bine.

stai linistit.acolo erau stelisti.cand va juca cu Petrolul,vin in infern!

Vezi toate comentariile (203)
Comentează