SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATUL NAŢIONAL

Revenire cu plus pentru Cătălina Ponor

Cătălina Ponor n-a avut emoţii la revenire
Cătălina Ponor n-a avut emoţii la revenire

Articol de GSP - Publicat sambata, 27 august 2011 00:00 / Actualizat vineri, 26 august 2011 22:05

La primul concurs după revenire, Cătălina Ponor a arătat o formă excelentă şi a evoluat la trei aparate, fără ratare


Cu două luni înaintea Mondialelor de la Tokyo, o parte din componentele lotului naţional de gimnastică participă la primul test de verificare, Campionatele Naţionalele. Fără Sandra Izbaşa, Diana Chelaru şi Larisa Iordache, menajate din cauza unor mici accidentări, publicul din Oneşti s-a delectat cu spectacolul oferit de Ana Porgras, dar mai ales de Cătălina Ponor.

Revenită la începutul anului după o absenţă de trei ani, tripla campioană olimpică de la Atena a concurat ieri la prima competiţie oficială. Dezinvoltă şi încrezătoare, Cătălina, care a împlinit recent, pe 20 august, 24 de ani a evoluat fără greşeală la trei aparate, bîrnă, sol şi sărituri, reuşind să impresioneze prin ţinută, stil şi forţă. A surprins prin acurateţea excerciţiilor competitive, dar şi prin plăcerea cu care a pus în scenă fiecare element.

S-a calificat în cele trei finale, iar astăzi şi mîine îşi doreşte să strălucească din nou. Deoarece fiecare evoluţie bună reprezintă un pas înainte spre îndeplinirea viselor, podiumul mondial şi apoi cel olimpic. Din nou, după Atena 2004. Ultima competiţie oficială a Cătălinei a fost Mondialul din 2007, de la Stuttgart, unde a luat bronz cu echipa.

Ana, din nou
Chiar dacă a ratat exerciţiul la paralele, Ana Porgras, campioană mondială de la bîrnă, a cîştigat titlul naţional la individual compus. A impresionat la aparatul care i-a adus cele mai mari satisfacţii, obţinînd cea mai mare notă din concurs (15,825), iar la sol, cu o coregrafie nouă, a reuşit să ridice publicul în picioare datorită graţiei de care a dat dovadă.


PODIUM INDIVIDUAL COMPUS
Ana Porgras 58.650
Amelia Racea 58.525
Raluca Haidu 57.675

PROGRAM
Astăzi, 27 august:
10:00 Finale pe aparate, Speranţe (sol, cal cu mînere şi inele, masculin; sărituri şi paralele, feminin)
16:00 Finale pe aparate, Maeştri (sol, cal cu mînere şi inele, masculin; sărituri şi paralele, feminin) - transmisiune directă TVR 3

Mîine, 28 august:
10:00 Finale pe aparate, Speranţe (sărituri, paralele, bară fixă, masculin; bîrna şi sol, feminin)
16:00 Finale pe aparate, Maeştri (sărituri, paralele, bară fixă, masculin; bîrna şi sol, feminin) - transmisiune directă TVR 3

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (2)
alicsandru
alicsandru  •  27 August 2011, 12:26
Postat de codrinus pe 27 August 2011, 06:25

ma bucur ca ati postat ceva si despre campionatul national de gimnastica de la Onesti.dar totusi,e chiar asa de mica importanta evenimentul de l-ati pus de abia pe ultima pagina?

pai daca becali nu e acolo, de ce sa scrie ?

codrinus
codrinus  •  27 August 2011, 06:25

ma bucur ca ati postat ceva si despre campionatul national de gimnastica de la Onesti.dar totusi,e chiar asa de mica importanta evenimentul de l-ati pus de abia pe ultima pagina?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează