SPORTURI  »  ALTELE  »  TRIATHLON

Staţiunea Mamaia va găzdui cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est

Articol de GSP - Publicat luni, 29 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 29 august 2011 15:25

Staţiunea Mamaia va găzdui, sîmbătă, cel mai mare concurs de triatlon organizat în Europa de Est, Triathlon Challenge, la care vor participa 600 de participanţi din opt ţări.

Triathlon Challenge, aflat la a treia ediţie, va avea cinci categorii: proba olimpică (înot 1,5km, ciclism - 40 km, alergare - 10 km), sprint (înot - 0,75km, ciclism - 20 km, alergare - 5 km), ştafetă (echipe alcătuite din trei participanţi, pe distanţele de la sprint), Corporate Challenge (ştafetă pentru angajaţii corporate) şi Trikids Challenge (triatlon pentru copii).

Printre concurenţi se numără Răzvan Florea - singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Ciprian Bălănescu - campionul României la triatlon şi Valeria Răcilă - dublă campioană olimpică de canotaj,

Totodată, la start vor fi prezenţi foşti sportivi de performanţă, directori şi preşedinţi de companii din toată ţara şi cinci echipe de bloggeri.
Cel mai tînăr concurent are doar cinci ani, iar cel mai în vîrstă a împlinit 70 de ani şi a suportat, nu cu mult timp în urmă, o intervenţie pe cord deschis, un dublu bypass. Trikids Challenge va fi organizată în premieră în România şi va avea trei categorii de vîrstă pentru copii între 6 şi 14 ani, cu distanţe diferite.

Organizatorul competiţiei, Smart Atletic, club condus de fostul campion naţional la triatlon şi participant la concursuri Ironman, Vlad Stoica, a pregătit 70 de premii pentru participanţi, premii speciale şi tombole pentru cei 5.000 de spectatori aşteptaţi la eveniment. Valoarea totală a premiilor va fi de 8.500 de euro, în bani, produse şi echipamente sportive.

Totodată, Triathlon Challenge Mamaia 2011 reprezintă etapa finală a Bioeel Triathlon Grand Prix Romania, care va suplimenta fondul de premiere cu 3.350 de euro. Întrecerea destinată ştafetelor corporate, GSP Corporate Challenge, va avea un caracter caritabil, o parte din taxa de participare achitată de cele 40 de echipe care vor reprezenta companii din toata ţară urmând să fie donată Fundaţiei Hospice Casa Speranţei. (sursa: mediafax)

Citește și:
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Superliga
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
Nationala
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!