INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ELVEŢIA

Sub teroare cecenă » Patronul lui Xamax e călăul din Neuchatel

Patronul Bulat Ceagaev și Bikana, unul dintre jucătorii de culoare de la Xamax pe care-l terorizează în mod special
Patronul Bulat Ceagaev și Bikana, unul dintre jucătorii de culoare de la Xamax pe care-l terorizează în mod special

Articol de - Publicat marti, 30 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 29 august 2011 22:30

Miliardarul Bulat Ceagaev a băgat spaima în jucători: ”Într-o zi ne omoară!”. După 2-2 cu Lausanne, patronul a făcut scandal în vestiar şi era să se bată cu antrenorul


La preluarea lui Xamax Neuchatel, în mai, miliardarul Bulat Ceagaev a promis să redea clubului strălucirea de altădată. Au trecut trei luni de atunci, dar nici urmă de succes. Gruparea din vestul Elveţiei aduce mai degrabă cu o casă a groazei. Mîna dreaptă a preşedintelui cecen Ramzan Kadirov, Ceagaev a băgat teroarea în conducere, antrenori şi jucători.

Tip temperamental, rusul nu suportă ca echipa să piardă. Deunăzi, de pildă, după 2-2 cu ultima clasată Lausanne, a năvălit în vestiar, urmat de gărzile sale de corp înarmate. A ţipat la fotbalişti şi, potrivit cotidianului "20 minuten", era cît pe ce să se ia la bătaie cu antrenorul Joaquin Caparros: "Noroc că au intervenit bodyguarzii".

Jucătorii lui Xamax sînt de-a dreptul îngroziţi: "Situaţia e insuportabilă. Nu se mai poate continua astfel! Am ajuns în situaţia în care, dacă greşim o pasă sau ratăm o ocazie, ne e frică de ce ni s-ar putea întîmpla". Unii chiar se tem pentru viaţa lor: "Într-o bună zi ne va omorî pe toţi!".


"Îmi ascultă telefonul. Dacă vorbesc, vor fi represalii împotriva mea"
Un jucător către ziarul Le Matin

26 de milioane de euro e bugetul lui Xamax pentru 2011-2012, dublul celui din sezonul trecut

24 de jucători a cumpărat Ceagaev de cînd e patronul lui Xamax şi 20 a dat afară

9, penultimul, e locul ocupat de Neuchatel în clasament. Bilanţ: 1-3-3 (golaveraj 4-10)

A schimbat doi antrenori
De cînd a venit în fruntea clubului, în mai, Ceagaev a făcut prăpăd. Imediat l-a concediat pe antrenorul Didier Olle-Nicolle, apoi a schimbat conducerea. Noul antrenor, François Ciccolini, şi stafful său, în frunte cu brazilianul Sony Anderson (ex-Barcelona), n-au rezistat decît două etape în 2011-2012. Iar mai nou şi zilele succesorului Caparros sînt numărate.

Dansuri cecene pe tabelă
Ceagaev a ţinut neapărat să-i familiarizeze pe suporterii lui Xamax cu ţara lui de baştină. Mai întîi a dat ordin ca înaintea meciurilor, pe tabelă să fie difuzate înregistrări video cu dansuri populare cecene. De asemenea, a cerut ca echipele şi marcatorii golurilor să fie scrişi şi cu litere chirilice. Şi-ar fi dorit şi-un nume cecen pentru club, dar s-a opus liga elveţiană.

Intră în grevă
Dacă nu le vor fi plătite salariile pînă la 1 septembrie, jucătorii lui Xamax intră în grevă. Ei sînt decişi să nu intre pe teren la meciul de campionat cu Grashopper Zurich, programat pe 11 septembrie

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (3)
prita
prita  •  30 August 2011, 10:42

intr-o buna zi ne va omori pe tpti :)) poi cum sa fie zi buna cnd te omoara :))

forumeer
forumeer  •  30 August 2011, 05:56

Din pacate, mai exista si alti "sefi" de cluburi la fel de dobitoci ca 0ierul. Mai stiu si eu cativa, in afara de cecen: Zamparini de la Palermo, Berlusconi la Milan si un croat(i-am uitat numele, fost jucator) la Dinamo Zagreb. Cine nu stie despre ce vorbesc sa caute, sunt copiile fidele ale 0ierului, strict fotbalistic vorbind.. Ca un fapt divers incredibil: croatul ala de la Zagreb a fost prins cantand scandari celebre ale lui Hajduk Split la TV, marea lor rivala, si a zis odata ceva de genul ca daca Dinamo Zagreb ar fi avut fanii lui Hajduk, echipa ar fi fost de neoprit!!!!! O mare jignire pt ultrasii lui Dinamo, au si boicotat echipa un timp pt declaratia asta..

ghenceabogdan
ghenceabogdan  •  30 August 2011, 04:32

Asta e capitalismul...ai bani si creier, poti deveni zeu! Norocul nostru ca astia ai nostri nu sut atat de sangerosi ca slavii! Ce faceau becali, sandu, mititelu etc daca erau crescuti ca asta cu kalaju-n mana, killer de mic copil......:))))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează