FOTBAL  »  Superliga  »  PROBLEME CU GAZONUL PE NAŢIONAL ARENA

Clujul bagă mîna în foc pentru calitatea gazonului » Ploieştiul inaugurează peste 17 zile. Vor fi probleme?

Gazonul de la Cluj va avea o maturitate de aproape 80 de zile în momentul în care se va juca pe el. La Ploieşti vor fi aproape 40 de zile. Naţional Arena a fost terminat pe 29 iulie, iar pe 6 septembrie au apărut probleme grave la meciul România-Franţa 0-0. Constructorul a invocat că este mult prea închis şi nu patrunde soarele

Articol de - Publicat joi, 08 septembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 08 septembrie 2011 13:39

Imaginile cu brazdele de teren sărite în toate direcţiile la meciul România-Franţa, de marţi seară, au făcut înconjurul lumii şi au ajuns, logic, la Ploieşti şi la Cluj, arenele care urmează să fie predate şi ele la cheie fotbalului din cele două oraşe. Gazeta a încercat să afle la ce ne putem aştepta.

Cei de la Cluj sînt dispuşi să bage mîna în foc pentru a garanta că la meciul inaugural pe Cluj Arena nu va fi nici o problemă legată de gazon. Pe arena pe care U Cluj va disputa meciurile de pe teren propriu, fîşiile de iarbă au fost întinse complet pe 18 iulie, deci vor avea o perioadă de aproape 80 de zile la momentul în care se va intra pe el.

"Terenul va rezista fără probleme. Poate vor fi, cel mult, 10 la sută locuri în care iarba să nu fi prins aşa cum trebuie. Singura mea problemă e că ar putea fi zone cu iarbă arsă, dar pe margini, de la turnarea pistei de atletism. E posibil la la primul meci iarba să nu aibă o culoare de verde intens din cauză că pe 8 şi octombrie va fi acoperit pentru concertele de la inaugurare. Dar e vorba doar de culoare, nu însemnă că se vor rupe brazdele", a precizat Mircea Căciun, reprezentantul firmei Eco Garden, firma care a pus gazonul la Cluj.

Rulourile de iarbă au fost aduse din Germania, de la firma Bernsdorf, şi fiecare avea 550 de kilograme. "În mod normal, o rolă are 220 de kg, dar am decis să-l luăm aşa pentru o înrădăcinare rapidă, conform solicitării beneficiarului", a anunţat la vremea respectivă constructorul.

Vezi aici o GALERIE FOTO de la Cluj Arena

La Ploieşti sînt emoţii mai mari
Jucătorii prahoveni por pătrunde pe gazon astăzi, pentru pozele oficiale. După ce a văzut pe Naţional Arena, Vivi Răchită le va cere elevilor săi să fie încălţaţi cu ghete şi se vor face nişte spinturi şi schimbări de direcţie în alergare pentru a testa gazonul.

La Ploieşti fîşiile au fost întinse în urmă cu trei săptămîni. Firma care s-a ocupat de amenajarea gazonului, Garden Center, este aceeaşi care a făcut terenul 2 din Complexul Ghencea. "Mai sînt două acţiuni pe care trebuie să le mai realizăm, de aerisire şi de nisipare, apoi se va putea juca pe el", s-a limitat să spună constructorul. Iarba a fost luată din Austria. La licitaţie realizată pentru stabilirea firmei care să gazoneze stadionul Ilie Oană a participat şi Gama Verde SRL a lui Adrian Oprişan, dar a pierdut.

Pe 21 septembrie, noua arenă Ilie Oană va găzdui un meci demonstrativ între Best of Petrolul şi Best of România, iar pe 25 septembire se va juca Petrolul-Dinamo, 21:30, în direct la DigiSport, la Radio GSP şi liveTEXT pe GSP.ro.

Vezi aici o GALERIE FOTO cu arena din Ploieşti

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Superliga
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (26)
double07
double07  •  11 Septembrie 2011, 15:29
Postat de unmaker pe 08 Septembrie 2011, 13:39

arata foarte bine Cluj Arena

superb, cel mai frumos din tara!

dan1989
dan1989  •  08 Septembrie 2011, 21:52
Postat de necsulesq pe 08 Septembrie 2011, 13:24

amandoua sunt frumoase, Ploiestiul bate catre Philiphs Stadion, Clujul catre Dragao ;)) Arena Nationala deocamdata bate campii

stadionul cfr cluj seamana mai mult cu philips stadium

unpetrolist
unpetrolist  •  08 Septembrie 2011, 19:50

Am vazut de aproape gazonul de pe Ilie Oana si pare a avea alta calitate decat cel de pe NA. E bine intins, nu arata sifonat ca cel de pe NA si pare alt tip de fir de iarba. Sa speram ca va fi de calitate desi, sincer, am mari emotii dupa ce am vazut de ce sunt capabile firmele noastre!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează