SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Florian Mayer a cîştigat primul titlu din carieră, la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Articol de - Publicat duminica, 25 septembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2011 23:05

Pablo Andujar pleacă din nou învins de la Bucureşti, cedînd şi în finala din acest an, 3-6 1-6 în faţa lui Florian Mayer.

Neamţul a întrerupt la BRD Năstase-Ţiriac Trophy o serie neagră de patru finale pierdute, cîştigînd pe zgura de la Arenele BNR primul titlu din carieră.

Andujar a început în forţă partida, reuşind breakul şi distanţîndu-se la 3-1. Mayer se clătina, iar spaniolul a avut două mingi pentru un nou break. Le-a pierdut pe amîndouă, iar neamţul a revenit imediat, cîştigînd setul cu 6-3.

"Începutul nu a fost perfect pentru că eram nervos. Îmi doream foarte mult să cîştig. Andujar a făcut însă mici greşeli de care eu am profitat. Cred că am fost mai rapid. Era o mică presiune pe mine pentru că am ajuns foarte sus în clasamentul ATP şi nu aveam nici un trofeu", a spus Mayer după meci.

Ibericul nu şi-a revenit după acel moment psihologic, lăsîndu-l pe Mayer să ajungă la 5-0 în setul secund. În final, meciul s-a încheiat cu scorul de 6-3 6-1 pentru Mayer, acesta devenind primul german care triumfă la Bucureşti.

Pentru victoria de la BRD Năstase-Ţiriac Trophy Mayer va primi 250 de puncte ATP şi un cec în valoare de 67.650 de euro.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează