INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LILLE - INTER 0-1

Chivu s-a ”scos” » Inter a cîştigat la Lille şi a urcat pe primul loc în grupă

Articol de - Publicat miercuri, 19 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2011 01:00

Românul a făcut o partidă bună pe postul său preferat, fundaş central, iar nerazzurrii au tras aer în piept după sincopele din campionat


Pe nicăieri în Serie A, unde sîmbătă, la Catania, tocmai a bifat al 4-lea eşec al sezonului, Inter s-a reabilitat cît de cît prin victoria din Ligă, de la Lille (1-0). Revenit printre titulari după sîcîitoarele probleme la gleznă, Cristi Chivu a profitat şi el de absenţa lui Samuel pentru a-i demonstra antrenorului Claudio Ranieri că-i mai potrivit pentru postul de fundaş central decît pe flancul stîng.

Românul a punctat din start prin două intervenţii prompte (6, 9). Dar în finalul primei părţi n-a găsit altă soluţie decît un fault dur la Joe Cole, în marginea careului mare, amendat de arbitru cu "galben". Inter a scăpat ca prin urechile acului de un penalty la faultul lui Nagatomo la Hazard (53), iar Chivu a revenit în prim-plan după o oră. Plecat în ofensivă, a greşit serviciul, punîndu-i pe francezi pe contraatac, însă a revenit şi în cele din urmă tot el a îndepărtat pericolul.

Finalul i-a găsit pe român şi pe colegii săi apărînd golul marcat în minutul 20 de Pazzini, din centrarea lui Zarate. Mult mai atenţi şi mai exacţi în intervenţii ca-n campionat, unde au primit 13 goluri, nu le-au dat nici o şansă francezilor. Iar cînd totuşi gazdele au străpuns zidul, a rezolvat portarul Julio Cesar.


70,83 la sută din cele 24 de pase date de Cristi Chivu au ajuns la coechipieri

Citește și:
Ecuador - Germania și Curacao - Coasta de Fildeș » Clasamentul în timp real al grupei E
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ecuador - Germania și Curacao - Coasta de Fildeș » Clasamentul în timp real al grupei E
Vor să se bată la titlu în Superliga cu Andrei Ivan: 12.000 de euro pe lună, contract pe 3 ani
Superliga
Vor să se bată la titlu în Superliga cu Andrei Ivan: 12.000 de euro pe lună, contract pe 3 ani
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Campionate
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Rușii amenință, după embargoul pus de Emil Boc: „Același scenariu o va aștepta pe România”
Gimnastica
Rușii amenință, după embargoul pus de Emil Boc: „Același scenariu o va aștepta pe România”
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Profit.ro
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (1)
rhodes
rhodes  •  19 Octombrie 2011, 12:20

Ajuta un doctor sa salveze vieti! Ajuta-l pe Catalin! ://drcatalinsandu.wordpress.com/ ://www.ziarulring.com/stiri/34169/campanie-ring-ajutati-un-tanar-medic-sa-salveze-viet ://www.facebook.com/#!/pages/C%C4%83t%C4%83lin-Sandu/170212169732864

Vezi toate comentariile (1)
Comentează