FOTBAL  »  Superliga  »  INCIDENTE FĂRĂ PRECEDENT

Dragomir spune că Martinovici şi Stanca pot fi suspendaţi: "Păi ce, îţi faci dreptate singur?"

Articol de GSP - Publicat luni, 31 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 31 octombrie 2011 03:16

Dumitru Dragomir a explicat la Fanatik Show că steliştii care l-au lovit pe huligan pot primi multe etape de suspendare, chiar dacă au reacţionat în legitimă apărare


- Domnule Dragomir, cum comentaţi incidentele de la Ploieşti?
- În viaţa mea n-am văzut aşa ceva! Ce a fost acolo nici acum 100 de ani nu se putea întîmpla, nici în peşteri nu exista aşa ceva. Domnule, acel huligan putea avea un cuţit la el, Doamne fereşte!, şi să-l bage în Martinovici sau Galamaz. E inadmisibil aşa ceva!

- Cine este vinovat că a intrat acel fan în spaţiul de joc?
- Organizarea a fost foarte proastă, iar părerea mea este că e vina Jandarmeriei sută la sută. Am să-i imput şi lui Paul Cazan, observatorul de joc, că nu a chemat Jandarmeria imediat. Trebuia să pună mîna pe telefon să spună şefului de obiectiv să intre imediat forţele de ordine în stadion. Dar el e un tip calm de felul lui. Domnule, omul ăla a alergat vreo 40 de metri pînă a ajuns la Galamaz şi trebuiau să-l prindă vreo zece inşi

VIDEO. VEZI AICI INCIDENTELE INCREDIBILE DE LA PLOIEŞTI

- Robert Dumitru trebuia să întrerupă meciul imediat după incidentul cu fanul sau nu?
- Eu zic că arbitrul a procedat exact în litera regulamentului. Robert Dumitru trebuie premiat după cum a reacţionat. Păi, ce voiaţi, să se bată şi el cu ei?!

- Stanca şi Martinovici riscă suspendări, deşi ultimul a reacţionat în legitimă apărare?
- Conform regulamentului, da, pot primi suspendări. Păi, ce, îţi faci dreptate singur?! Martinovici l-a lovit p-ăla cu piciorul cînd era jos. Huliganul ăla va fi sigur pedepsit aspru de lege.

- Şi Petrolul ce riscă?
- Poate să primească pînă la un an de suspendare a terenului propriu.

"A venit ăla şi l-a făcut KO pe Galamaz, apoi i-au dat şi cu petarda în cap lui Tătăruşanu! N-am mai văzut aşa ceva! Apoi să-i elimini pe Stanca şi Martinovici? E ca atunci cînd mi-au furat maşina şi m-au arestat tot pe mine"
Gigi Becali, patron Steaua

"Ăla trebuia bătut şi băgat în spital! Ce erau să facă jucătorii mei, să ia toţi bătaie, să aştepte să fie bătuţi?! Dacă scotea ăla cuţitul?!"
Gigi Becali, patron Steaua

"Astea nu se pot numi nici animale, sînt nişte nenorociţi care pot ajunge să omoare oameni pe stradă! Trebuie luate măsuri pentru că e foarte grav ce se întîmplă"
Ioan Niculae, patron Astra

Citește și:
Gigi Becali răstoarnă calculele hârtiei: „Ea va fi campioană anul ăsta”
Superliga
Gigi Becali răstoarnă calculele hârtiei: „Ea va fi campioană anul ăsta”
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
Campionate
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Superliga
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (87)
luciansj
luciansj  •  31 Octombrie 2011, 14:32

Dragomire, sa fac ceva pe tine si sa iti dau foc pe urma. Pai daca tu nu lasi jandarmeria pe stadioane...vrei sa vin eu sa iti asigur paza ? Imbecilule...

tumpelu
tumpelu  •  31 Octombrie 2011, 14:29

pai ce vroiai bai bosorogule, sa astepte Martinovici sa fie lovit si apoi sa riposteze ??? iti doresc ca atunci cand iesi cu fitu pe strada sa vina un neica nimeni sa-i dea un pumn direct in figura si sa il lase lat la pamant !!! sa vedem atunci tu cum reactionezi !!! si nu uita ca suntem din ce in ce mai multi care te vrem la PUSCARIE !!!

youuu
youuu  •  31 Octombrie 2011, 13:41

mitica la puscarieeeeeeee mitica la puscarieeeeeeeeeeee la puscarieeeeee mitica la puscarieeeeeeeeeee la puscarieeeeee mitica la puscarieeeeeeeee HAI "U"NIVERSITATEA CLUJ

Vezi toate comentariile (87)
Comentează