Articol de GSP - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 12 noiembrie 2011 13:32

Nadia Comăneci împlineşte azi 50 de ani. În onoarea uneia dintre cele mai mari campioane ale lumii, Gazeta Sporturilor a decis să facă un gest rarisism în istoria sa de 87 de ani şi a schimbat capul de ziar la cele două ediţii speciale pe care i le-a dedicat în ziarele de ieri şi de azi.

Alături de dumneavostră, tot prin intermediul Gazetei, o serie de personalităţi au ales să facă o reverenţă în faţa unei legende, transmiţîndu-i Nadiei un mesaj. Iată-l pe cel al primarului general al capitalei, Sorin Oprescu!


"O iubim cu toţii pe Nadia şi o simţim mereu aproape de noi, toţi românii. Toţi cei care au călătorit prin străinătate au putut vedea cît de puţine se cunosc despre România şi, în special, cît de puţine lucruri bune îi sînt asociate. Însă chiar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii oamenii au auzit de Nadia Comăneci şi cu siguranţă nicio altă româncă nu se bucură de o asemena notorietate şi apreciere pozitivă la nivel mondial.

Iar pentru asta ar trebui să-i fim mai mult decît recunoscători. De ceva vreme încoace, parcă am uitat  ne preţuim cum se cuvine valorile şi ne-am lăsat asaltaţi, ca societate, de mizerie şi impostură, pierzîndu-ne echilibrul.

Sînt un optimist incurabil şi cred  totdeauna lucrurile se pot schimba în bine, cu condiţia să existe voinţă. Şi am demonstrat că se poate inclusiv în cei trei ani şi jumătate de cînd conduc Bucureştiul, pentru care mi-am dorit să devină o capitală cu adevărat europeană, care se mîndreşte cu valorile sale şi le arată recunştinţa cuvenită. Am început cu personalităţi din lumea filmului şi teatrului, dar, de ce nu, am putea avea o Alee a Celebrităţilor şi pentru a-i onora pe marii noştri sportivi, care, asemenea Nadiei, au arătat lumii că România are ambiţia şi poate să fie printre cei mai buni. De la vis la realitate poate fi doar un pas, aşa cum ne-a arătat-o chiar Nadia Comăneci!

La Mulţi Ani!"

Citește și:
Transfer ratat de FCSB: „Nu vreau astfel de jucători”
Superliga
Transfer ratat de FCSB: „Nu vreau astfel de jucători”
Amicale tari pentru Dinamo în Antalya, GSP are toate detaliile!
Superliga
Amicale tari pentru Dinamo în Antalya, GSP are toate detaliile!
„Cerul lui Bacovia” s-a înseninat în 3 zile! Mihai Stoica a confirmat vestea momentului la FCSB
Superliga
„Cerul lui Bacovia” s-a înseninat în 3 zile! Mihai Stoica a confirmat vestea momentului la FCSB
Roman Abramovich, somat să transfere suma obținută din vânzarea lui Chelsea către Ucraina: „Dacă nu-ți respecți cuvântul, mergem în instanță!”
Campionate
Roman Abramovich, somat să transfere suma obținută din vânzarea lui Chelsea către Ucraina: „Dacă nu-ți respecți cuvântul, mergem în instanță!”
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă