Articol de GSP - Publicat vineri, 03 februarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 februarie 2012 22:42
Cea mai scumpă achiziţie din această iarnă a ieşit accidentat şi le-a spus antrenorilor şi medicului echipei că simte o înţepătură puternică pe muşchiul pulpei stîngi.
În finalul primei reprize, ex-braşoveanul s-a resimţit după un duel mai tare cu un adversar şi a preferat să părăsească terenul pentru a nu risca o accidentare mai gravă. El a încercat să continue, însă n-a reuşit, a mers în dreptul băncii şi i-a anunţat pe cei din staff: "Simt o înţepătură puternică pe muşchiul pulpei stîngi".
Imediat s-a luat decizia ca el să fie scos de pe teren, chiar dacă mai era de jucat un singur minut din prima parte. Golul egalizator al lui Nikolici a fost marcat de Steaua în inferioritate numerică, timp în care Chipciu mergea spre vestiare şchiopătînd şi ţinîndu-se cu mîna de pulpă. În afara lui Chipciu, Steaua nu mai are nici un alt jucător de bandă dreapta disponibil, pentru că şi Năstăsie e accidentat!
"Ilie vrea să fie filosof, să inventeze el fundaşi dreapta?! Eu l-am adus pe Chiricheş ca să fie fundaş central, n-o să-l mai vedeţi pe dreapta! D-aia am şi refuzat o ofertă de cinci milioane de euro pentru el!" (Gigi Becali, patron Steaua)
"Eu nu m-am uitat la meci, am şi uitat de el, că m-am apucat să urmăresc un serial japonez de vreo sută de episoade" (Gigi Becali, patron Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Florin Costea şi-a spart nasul
Costea cel mare a avut ghinion aseară. Deşi a jucat excelent, a trebuit să părăsească terenul după prima jumătate de oră. Un adversar l-a lovit cu mingea în faţă şi i-a spart nasul. Florin Costea a primit îngrijiri medicale în faţa băncii de rezerve, după care a fost schimbat cu Răduţ, iar Tănase a trecut mijlocaş stînga.
Alte 4 amicale în ultimele 5 zile
De mîine şi pînă la finalul stagiului, roş-albaştrii vor disputa nu mai puţin de 4 jocuri de verificare, luni fiind singura zi pe care o vor mai petrece în Antalya în care nu e programat un joc amical. Mîine se joacă împotriva lui Concordia Chjiajna, duminică se va da piept cu Kuban Krasnodar, marţi cu Jablonec, iar miercuri cu liderul din Ungaria, Debrecen. Steaua se va întoarce joi, pe 9 februarie, la Bucureşti, iar pe 16 joacă turul cu Twente.