FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

Ionuţ Badea explică de ce s-a certat cu Walter: "Nu-l puteam reprimi la echipă pe Boştină"

Ionuţ Badea a explicat motivele demisiei
Ionuţ Badea a explicat motivele demisiei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 martie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 14 martie 2012 14:49

Antrenorul a demisionat după ce nu a acceptat să-şi reconsidere decizia în cazul fostului căpitan

Ionuţ Badea a demisionat în această dimineaţă şi a explicat într-o conferinţă de presă motivele care au stat la baza deciziei sale. "Mi s-a trimis o hîrtie aseară prin care mi se cerea reprimirea lui Gabi Boştină la echipă. Nu puteam fi de acord cu o asemenea măsură. M-am simţit ca un profesor tras la răspundere de directorul şcolii pentru că un elev a chiulit. Am încercat să vorbesc cu domnul Walter, dar n-am reuşit să o fac altfel decît prin intermediul lui Felix Grigore. Domnul Walter a fost anunţat imediat de decizia de a-l trimite pe Gabi la a doua echipă, dar ulterior a susţinut contrariul", a spus Badea.

Antrenorul a adăugat că nu a cerut despăgubiri pentru a-şi rezilia contractul cu U. "Nu a existat o clauză financiară. Am cerut doar ca eu şi colaboratorii mei să fim plătiţi la zi pentru munca noastră la Universitatea. E o răscruce pentru mine, dar perioada petrecută la U a fost cea mai bună din cariera mea. Cu Steaua, potrivit statisticilor, Tătăruşanu a fost cel mai solicitat portar al etapei. În repriza secundă ne-am revenit. Szukala a făcut o greşeală umană, nu trebuie făcute speculaţii", a mai spus Badea. Antrenor interimar a fost numit Claudiu Niculescu.

Citește și:
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
GSP special

În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Liga Campionilor
Cine transmite la TV Vitebsk - Craiova, primul meci al campioanei în preliminariile Champions League
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (4)
cucu2011
cucu2011  •  14 Martie 2012, 21:16

Desi n-am vazut meciul cu Steaua se pare ca U n-a jucat rau ,cel putin in a doua repriza.Nu stiu cum a jucat Cristea dar eu n-as incepe cu el niciun meci, joaca prea static.Badea a demisionat!Poate e bine.Stie cineva unde e SABAU ?E liber? Daca da ,l-as aduce antrenor-e legat sufleteste de echipa! Daca l-am putea "clona" pe GRIGORAS ce bine ar fi! Ar juca si "U" fotbal modern ,de sa-ti mearga la suflet!

kily
kily  •  14 Martie 2012, 18:38

oricum, a demonstrat ca nu este antrenor! din 5 echipe, 4 l'au dat afara... e bun ptr dinamo, in 2-3 etape!

mich
mich  •  14 Martie 2012, 17:27

Pe asta o stiati?: Badea Ion a desmisionat a-laturi de tot shtaiful pt a musamaliza si penaliza decizia lui Bucsa de a da meci.iul stelei, in ideea unei fructuoase transferuri ulterioare dintre turma lui Be si cea a lui Bu

Vezi toate comentariile (4)
Comentează