FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - SPORTUL 1-3

Pe Ciobi îl aşteaptă trei meciuri infernale: Oţelul, Vaslui şi Rapid. A vrut să demisioneze, iar Rednic stă la pîndă!

Ciobi ar trebui să revină pe primul loc după următoarele trei etape pentru a rămîne la Dinamo.
Ciobi ar trebui să revină pe primul loc după următoarele trei etape pentru a rămîne la Dinamo.

Articol de - Publicat luni, 19 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 19 martie 2012 02:21

Ieri dimineaţă, Ciobi şi Borcea au pus la cale strategia de a reveni pe locul 1 în camera oficialului ”cîinilor” de la Spitalul de Urgenţă.

Dinamo are mari probleme cardiace! Eşecul cu Sportul (1-3), după remiza chinuită obţinută la Tîrgu-Jiu, i-a înfricoşat pe "cîini", care au cedat poziţia de lider. Antrenorul Liviu Ciobotariu a fost ieri dimineaţă la Cristi Borcea la spital, mai ales că sîmbătă seară, după meci, avea gînduri de demisie. I se strigase "Demisia!" de către grupuri de fani, iar după partidă a cochetat cu acest gînd!

Oficial, a declarat: "Dacă se consideră că am făcut prea puţin pentru Dinamo, mă retrag, las locul altuia!". "Eşti nebun? Trebuie să continui, să fii puternic, să duci din nou echipa pe locul 1! Trebuie să luăm campionatul şi Cupa, adună-i pe toţi lîngă tine!" a fost mesajul lui Borcea.

Apoi, la şedinţa de refacere, Ciobi s-a adresat scurt jucătorilor: "Ştergem cu buretele ce-a fost, e simplu: dacă batem miercuri, la Galaţi, renaştem, dacă nu, murim şi pierdem toată munca din vară şi pînă acum! Ce alegeţi?!". Fotbaliştii au părut treziţi de discursul antrenorului. Acţionarii spun că tehnicianul nu are postul ameninţat, dar surse de încredere din cadrul clubului au spus că decisive pentru Ciobi sînt următoarele 3 meciuri, cu Oţelul, Vaslui şi Rapid. Iar apropiaţi cu influenţă ai clubului au propus o mai mare implicare a lui Cornel Dinu în ideile staff-ului tehnic.

Rednic stă la pîndă
Mircea Rednic, antrenorul cu care Dinamo a cîştigat ultimul campionat, în 2007, a venit sîmbătă seară la meci şi-a declarat după partidă: "Nu prea am înţeles ce joacă echipa, am văzut multe experimente, nefericite, în doar o partidă. Eu pot oricînd să revin ca tehnician aici, dacă lasă Cristi Borcea echipa promit să vin un an şi să antrenez gratis!".

VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI DINAMO-SPORTUL

"Avem şanse la event, nu renunţăm! Mulţi adversari ne vor căzuţi, dar nu va fi aşa. Începînd cu meciul de la Galaţi, le vom crea din nou insomnii adversarilor. Vom reveni pe locul 1 cu fanii alături şi cu arbitraje corecte" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)

"Mă bucur că urmează meciurile tari, echipa a renăscut mereu în partidele cu intensitate maximă. Sper să fi învăţat din greşelile trecutului, cînd am dominat campionatul şi-am pierdut titlul pe ultima sută de metri" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Vor 3-0 la masa verde!

Dinamo a pierdut, 1-3, cu Sportul, dar a depus contestaţie împotriva fundaşului dreapta, Ionuţ Şerban, sperînd să cîştige la "masa verde"! "Încă de la pauză am făcut demersurile necesare", a spus Constantin Dănilescu. Fundaşul de 17 ani este subiectul unor acuzaţii venite din partea fostului său club, Chimia Brazi, prahovenii precizînd că îl cedaseră la Tomşani, dar el a fost transferat de către Sportul. CITEŞTEA AICI MAI MULTE DESPRE DEMERSUL CÎINILOR

Vasile Şiman a răspuns dur la Radio GSP: "Cei de la Dinamo acţionează ca pe vremea Miliţiei, sînt bolnavi!"

"Lăsaţi-i să se pregătească de Champions League!"
După ce i-au apostrofat şi le-au cerut să plece de la echipă, suporterii dinamovişti au făcut haz de necaz la adresa favoriţilor: "Lăsaţi-i să se pregătească de Liga Campionilor!", "Daţi-ne banii înapoi pe bilete!", "Să scrieţi la ziar că Dinamo a avut ghinion", "Campionii, campionii" şi, către jucătorii Sportului, aplaudaţi frenetic, "Mutaţi-vă pe Dinamo, pe gloabele noastre le ducem la ecarisaj".


Citește și:
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
Campionate
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Superliga
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Campionate
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (76)
vlad_fcdinamo
vlad_fcdinamo  •  19 Martie 2012, 22:50

Imi e rusine ca sunt dinamovist !

duta_dd
duta_dd  •  19 Martie 2012, 21:36

Rednic e socul de care avem nevoie! O sa ii mazileasca iar pe sclavii fratilor mancatori defecale, iar daca se muta si CAP-DE-PORC definitiv in Miami atunci multi ani nu o sa ne mai temem de nimeni!

bitu1974
bitu1974  •  19 Martie 2012, 20:40

O să tot ştergi cu buretele ăla, la transferurile care le-aţi făcut nu avem nici o şansă la primele locuri. La jocul pe care îl prestaţi locul 5 e o performanţă.

Vezi toate comentariile (76)
Comentează