INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Donald Duck pe tricoul Romei? Echipa lui Lobonţ şi-a găsit un sponsor neobişnuit: Walt Disney :)

Acordul dintre Roma şi Walt Disney a fost încheiat într-un parc de distracţii.
Acordul dintre Roma şi Walt Disney a fost încheiat într-un parc de distracţii.

Articol de - Publicat luni, 19 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 19 martie 2012 19:13

AS Roma a anunţat că a încheiat un parteneriat cu celebra Walt Disney, companie care a creat personaje ca Mickey Mouse, Minnie Mouse, Donald Duck, Goofy sau Mulan.

Principala condiţie a acordului a fost ca AS Roma să efectueze în fiecare pauză competiţională un cantonament într-o locaţie Walt Disney din Florida (SUA), în incinta căreia se află şi un complex sportiv. Astfel, echipa lui Bogdan Lobonţ va fi prima echipă europeană care se va antrena într-un parc de distracţii.

Contractul a fost încheiat pe o perioadă de şase ani şi a fost semnat pentru că oficialii de la AS Roma au fost impresionaţi de condiţiile de pregătire puse la dispoziţie de Walt Disney.

"Condiţiile din acest complex sportiv sînt impresionante. Avem o oportunitate foarte bună de a ne antrena aici pe timpul iernii, în acest loc, care are o climă fantastică. Este evident un mare cîştig pentru noi", a declarat directorul general Franco Baldini după ce a vizitat complexul.

AS Roma este primul club de fotbal care încheie un parteneriat cu Walt Disney. Compania colaborează, însă, şi cu echipe din alte sporturi: Atlanta Braves (basebal), Tampa Bay Buccaneers (fotbal american) şi Orlando Magic (baschet).

AS Roma e clasată pe locul şase în Serie A, iar în această seară va juca pe teren propiu cu Genoa, de la ora 21:45, în direct pe DigiSport3.

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Superliga
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Craiova - Voluntari, în runda #6 din Superliga » Al treilea gol în Bănie
Superliga
Craiova - Voluntari, în runda #6 din Superliga » Al treilea gol în Bănie
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (6)
kilimanjaro
kilimanjaro  •  20 Martie 2012, 07:51

Idee bună. Și în Liga lui mitică nostru avem o serie de comici vestiți ai ecranului care ar putea apărea fără probleme pe tricourile jucătorilor, mai bine zis pe șorțuri, în spate, ceva mai jos de noadă :)))

flo_ax
flo_ax  •  19 Martie 2012, 21:36

nimic iesit din comun, Totti o sa se adapteze f repede, el inca se uita la desene animate

luciannn
luciannn  •  19 Martie 2012, 20:24

Stati linistiti ,pe tricouri va aparea Hannah Mentosana

Vezi toate comentariile (6)
Comentează