FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAŢIONALA

Faţa nevăzută a selecţionerului » Ce crede Piţurcă despre agricultură

Victor Piţurcă deplînge soarta ţăranilor şi a pensionarilor din România.
Victor Piţurcă deplînge soarta ţăranilor şi a pensionarilor din România.

Articol de - Publicat vineri, 23 martie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 23 martie 2012 00:23

Antrenorul ”naţionalei” crede că românii o duc foarte greu şi n-au ce mînca fiindcă politicienii care au condus ţara după '89 nu s-au axat pe agricultură.

Victor Piţurcă (55 de ani) nu e conectat doar la fenomenul fotbalistic. Selecţionerul a dezvăluit în ultima sa apariţie publică, la Dolce Sport, că urmăreşte cu atenţie şi problemele socio-politice din România.

"Mă interesează politica, dar nu am simpatii. Sînt atent la tot ce se întîmplă. Am văzut acele revolte, dacă le putem numi aşa, ale oamenilor. E foarte greu pentru români. E foarte greu fiindcă de la început, de cînd s-a cîştigat aşa-zisa democraţie, cei care au condus ţara, preşedinti, prim-miniştri, ar fi trebuit să se axeze, înainte de toate, pe agricultură!", şi-a început selecţionerul discursul.

A continuat să critice dur politica agrară: "În momentul în care se investea în agricultura românească oamenii aveau ce să mănînce. Păi, în momentul ăsta, în ţara românească e cea mai mare bişniţă de produse! Ţăranii românii nu-şi pot vinde marfa fiindcă şmecherii importă din Turcia, din Grecia, iar produsele sănătoase românesti nu ajung în pieţe. Sau sînt bişnitari, ţigani care cumpără la un preţ şi vînd de 10, 15, 20 de ori mai scump".

Afirmaţiile lui Piţurcă au fost confirmate într-o mare măsură de studiul publicat recent de Institutul de Politici Publice: "Pentru anumite produse, cum ar fi, de exemplu, cartofii, negocierea fără publicarea unui anunţ de participare a condus la practicarea unor preţuri către autorităţile contractante cu aproape 37% mai mari decît cele facturate altor clienţi".

"Nu o să mor de foame! Cultiv porumb şi grîu"
Nu e pentru prima dată cînd Victor Piţurcă vorbeşte despre agricultură. A mai făcut-o şi anul trecut, după ce a fost demis de la U Craiova: "Nu o să mor de foame. Am cumpărat nişte terenuri şi am rămas cu ele nevîndute. O să cultiv nişte porumb, grîu şi altele şi o să supravieţuiesc".

"Mai mare bişniţă ca-n ţara românească nu există! 80 la sută din pămînturi nu sînt lucrate, iar pensionarii noştri care au muncit 30-40-50 de ani n-au ce mînca. Asta e numai vina celor care au condus ţara!" (Victor Piţurcă, selecţioner România)

Citește și:
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Superliga
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (4)
zold8
zold8  •  03 Aprilie 2012, 17:00

Agricultura pa dreq. HOTII ba...., hotii s-au axat pe tara asta, de aia merge rau.

talpaiadului
talpaiadului  •  23 Martie 2012, 20:15
Postat de perspico pe 23 Martie 2012, 14:33

Bun, taranul asta la agricultura... pacat ca a fost nevoit sa plece din Orodel, fiindca nu aveau cazinou acolo, iar frizerul din sat nu era in stare sa-l tunda cu breton. In plus, il alergau satenii cu furci si cu topoare ca pe un Uciga-l Toaca ce era.

Mi-a placut, esti tare :))

spivak
spivak  •  23 Martie 2012, 18:22

Eu cred că avem ce mânca.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează