INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Chivu în dezacord cu Inter la primele discuţii de prelungire a contractului. Salariul e de vină

Chivu se află la Inter din 2007, fiind luat de la AS Roma cu 18 milioane de euro
Chivu se află la Inter din 2007, fiind luat de la AS Roma cu 18 milioane de euro

Articol de GSP - Publicat joi, 19 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 19 aprilie 2012 13:19

Cristi Chivu a început, în sfîrşit, negocierile cu Inter Milano pentru prelungirea contractului scadent pe 30 iunie 2012. Runda inaugurală s-a terminat însă nedecis, deoarece există neînţelegeri din cauza banilor oferiţi de şefii clubului italian.

”Lui Chivu i s-a propus un nou acord pe două sezoane şi un salariu stagional de două milioane de euro, cu unul mai puţin decît cîştigă în momentul de faţă. Nu s-a bătut palma”, a indicat ”La Gazzetta dello Sport” în textul ” Chivu în dubiu”.

Situaţia ”este un pic blocată”, a precizat acelaşi ziar, însă ”s-ar putea debloca săptămîna viitoare, cînd sînt prevăzute alte discuţii cu fundaşul român şi anturajul său. Totuşi, diferenţa dintre cerere şi ofertă este încă mare”.

Citește și:
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
Superliga
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Campionate
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!
Superliga
A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!
Surpriză: România, ignorată! Unde au ales să fabrice noua Dacia Spring + cum arată și preț
Noutati auto
Surpriză: România, ignorată! Unde au ales să fabrice noua Dacia Spring + cum arată și preț
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (3)
aldan
aldan  •  19 Aprilie 2012, 16:43
Postat de bstefan pe 19 Aprilie 2012, 15:37

Isi apara cu ghearele si dintii salariul, dar in realitate omul este terminat. Cei de la Inter m-ai bine l-ar lasa liber, nu va intra in sezonul urmator in lot. Cu cele trei milioane cat cere, ia doi fundasi mai buni ca el, chiar din Romania.

"m-ai" bine ai pune tu ghiara pe cartea de gramatica..., iar cand iti vei negocia primul salar te sfatuiesc sa-l consulti pe Chivu! Crede-ma, nu vei regreta...

bstefan
bstefan  •  19 Aprilie 2012, 15:37

Isi apara cu ghearele si dintii salariul, dar in realitate omul este terminat. Cei de la Inter m-ai bine l-ar lasa liber, nu va intra in sezonul urmator in lot. Cu cele trei milioane cat cere, ia doi fundasi mai buni ca el, chiar din Romania.

dani_1984
dani_1984  •  19 Aprilie 2012, 14:01

parca acum ceva timp ziceati ca e ca si dus la napoli! si parca avea salariu de 5 mil nu 3 cum ziceti acuma....!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează