FOTBAL  »  Superliga  »  OTELUL

International bulgar de 150.000 de euro

Articol de GSP - Publicat joi, 12 iulie 2007 00:00

Jivko Jelev a semnat joi un contract pe o perioada de trei ani cu formatia galateana. Jelev are 28 de ani, evolueaza pe postul de fundas central, a adunat sase prezente in echipa nationala a Bulgariei si vine de la Litex Loveci. Otelul a platit pentru acest transfer 150.000 de euro. "A fost destul de greu sa-l luam pentru ca avea mai multe oferte, de la campioana Ciprului, Apoel Nicosia, de la Rizespor, de la Hajduk Split si nu numai. L-am adus direct din cantonamentul din Germania, practic l-am cam rapit, nici cei de la Litex nu au stiut pina nu a ajuns la Galati. Este unul dintre cele mai importante transferuri facute de noi in ultimii ani, era o necesitate pentru ca stateam foarte prost in aparare si ne trebuia un astfel de jucator, cu experienta, care sa nu aiba nevoie de acomodare", a spus Marius Stan, directorul general al Otelului.

Jelev a marturisit ca a acceptat oferta galatenilor pentru ca a fost prima, dar si cea mai concreta. "Marius Stan a fost primul care m-a contactat si a facut o oferta ferma, desi au mai aparut apoi si altele, am acceptat-o pe cea de la Galati pentru ca sint un om cu principii si cuvintul dat este sfint. Sint multumit si de prevederile financiare ale contractului. Am inteles ca echipa a avut gauri in defensiva, dar sper ca o data cu venirea mea sa formam o aparare redutabila si sa obtinem mai mult decit locul cinci ocupat sezonul trecut", a declarat Jelev.

Internationalul bulgar a adaugat ca stie multe despre fotbalul romanesc pentru ca a jucat alaturi de Trica si de Rachita, adaugind ca asteapta cu nerabdare sa fie convocat la echipa nationala pentru meciul impotriva Romaniei din preliminariile Euro 2008.

Jelev, la fel ca si portarul marocan Kouha si estonianul Ratnikov, nu are drept de joc pentru meciul de simbata cu Slavia Sarajevo, din mansa secunda a turului doi din Cupa UEFA Intertoto, dar va putea evolua impotriva celor de la Trabzonspor, daca galatenii reusesc sa se califice in faza urmatoare a competitiei.

Citește și:
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Superliga
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Superliga
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează