Articol de GSP - Publicat marti, 26 iunie 2012 00:00 / Actualizat marti, 26 iunie 2012 13:27

Rapid a remizat şi în al treilea meci amical din stagiul de pregătire din Austria, aşa cum a făcut-o şi în precedentul meci. De această dată, Zilina a fost egala Rapidului, scor 1-1. După cum au obişnuit, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au început mai bine meciul, dar spre final, aceştia au contat din ce în ce mai puţin în atac.

Rapidiştii au deschis scorul în minutul 18 prin Ştefan Grigorie, dar după gol nu au mai contat în atac. Iniţiativa a fost preluată de jucătorii Zilinei. În minutul 60, Ioan Ovidiu Sabău a introdus în teren cei mai importanţi oameni din lot, dar echipa sa juca din ce în ce mai slab. Inevitabilul s-a produs cu 8 minute înainte de final, cînd Momodou Ceesay a profitat de o respingere în faţă a lui Drăghia şi a înscris în poarta goală.

La ultima fază a meciului, Rapid putea chiar pierde, dar slovacii s-au precipitat în faţa porţii, deşi se aflau într-o situaţie foarte bună de a marca.

Echipă de start:
Drăghia -  Voicu, Oros, Burcă, Bozovici -  Grigore, Teixeira - Grigorie, Herea, Milisavljevici - Sburlea

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”