SPORTURI  »  JO 2012  »  JOCURILE OLIMPICE

Ceremonia ridicării steagului României » Concert de liră şi chitară

Articol de GSP - Publicat joi, 26 iulie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 25 iulie 2012 23:20

Cîţiva sportivi şi o mînă de oficiali au participat la tradiţionalul moment al ridicării drapelului

Pe parcursul Jocurilor, toate cele peste 200 de delegaţii au steagul ridicat în Satul Olimpic. Ceremoniile se înşiră una după cealaltă în toate aceste zile şi are sensul unui "Bun venit" pe care-l adresează gazdele, dar şi al unei promisiuni a oaspeţilor de a respecta regulile sportivităţii şi onestităţii.

Pe covorul roşu în care scrie "Bine aţi venit" în zeci de limbi, au intrat delegaţiile României, Zambiei, Republicii Congo şi statului Puerto Rico.

Gazdele au pus în scenă un scurt spectacol, de aproximativ 15 minute, în care, evident!, o regină a rostit mesajul de întîmpinare.

"Bine aţi venit în acest oraş unde străzile şi clădirile îşi spun povestea. Dar voi sînteţi povestea noastră acum"

Apoi s-a cîntat imnul României şi s-a ridicat steagul. Ceremonia s-a încheiat cu delegaţiile reintrînd în Sat şi cu Laura Badea cîntînd, alături de orchestra colorată şi diversă, flautul, chitara şi lira au fost cu toate prezente, "Don't stop me now!".

O fostă campioană olimpică ştie ce spune.


Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează