FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL

Narcis Răducan anunţă şi alte transferuri la Oţelul! Cînd vor veni noii acţionari

Articol de - Publicat joi, 26 iulie 2012 00:00 / Actualizat joi, 26 iulie 2012 12:10

Narcis Răducan, consilier al lui Marius Stan pînă cînd problema acţionariatului  de la Oţelul va fi rezolvată, speră ca formaţia gălăţeană să aducă noi jucători, în condiţiile în care interdicţia de a face transferuri a fost ridicată odată cu plata datoriei către impresarul Ionel Codoban.

“A mai trecut o treaptă, ne-am înţeles cu domnul Codoban, s-au plătit toate datoriile şi vom beneficia şi noi de perioada de transferuri, atît cât a mai rămas din ea. Jucătorii nou-veniţi pînă acum vor avea drept de joc şi sperăm ca pe ultima sută de metri să mai luăm 1-2 jucători, chiar dacă nucleul echipei este deja format. Am avut în vedere cîţiva jucători foarte valoroşi, însă nimeni nu stă după noi, în momentul în care s-au blocat transferurile s-au încheiat şi negocierile.

Din fericire, sînt mulţi fotbalişti pe piaţă din cauza crizei şi soluţii există, dar nu prea avem timp şi nici nu sunt adeptul aducerii jucătorilor doar după imagininile video, ochii nu te înşeală niciodată”, a spus Narcis Răducan.

Acesta a comentat şi situaţia cumpărarii clubului de către noi investitori, avansînd chiar şi o dată pînă la care acest lucru ar trebui să se întîmple. “În ceea ce priveşte noul acţionariat, sînt negocieri la nivelul celor două părţi şi sper că pînă la începutul lunii august să se finalizeze şi să intrăm şi noi în termenii stabiliţi”, a concluzionat Răducan.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (4)
ionut_gl
ionut_gl  •  29 Iulie 2012, 19:55
Postat de dreamer123 pe 26 Iulie 2012, 14:37

sper sa se duca in serie B otelul ! sa mai scapam de niste mizerii....

la cum merg lucrurile la dinamo nu mai prindeti europa prea curand

sternocleidomastoidian
sternocleidomastoidian  •  28 Iulie 2012, 06:26
Postat de dreamer123 pe 26 Iulie 2012, 14:37

sper sa se duca in serie B otelul ! sa mai scapam de niste mizerii....

Bai papitoiule,sa te chis in freza

otelul_galati
otelul_galati  •  26 Iulie 2012, 19:14
Postat de dreamer123 pe 26 Iulie 2012, 14:37

sper sa se duca in serie B otelul ! sa mai scapam de niste mizerii....

tu esti singura mizerie !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează