SPORTURI  »  HANDBAL  »  APROAPE DE TRAGEDIE

Beniamin Maruseac rememorează noaptea în care a fost înjunghiat: "Am fost la doi centimetri de moarte"

Handbalistul se află acum pe patul de spital.
Handbalistul se află acum pe patul de spital.

Articol de GSP - Publicat marti, 25 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 24 septembrie 2012 18:52

Sportivul are un tub fixat în cursul operaţiei care a avut loc în zorii zilei de duminică: dispozitivul acoperă o zonă de aproape 12 centimetri, distanţa pe care a străbătut-o cuţitul prin gîtul său!

O lumină alburie, difuză, învăluie secţie ORL a Spitalului Judeţean Suceava, acolo unde juniorul de la LPS se află internat din zorii zilei de duminică. A ieşit în clubul sucevean Ranch sîmbătă seara, împreună cu mai mulţi prieteni, toţi mai tineri decît el, şi s-a trezit înjunghiat în gît după ce a vrut să aplaneze un conflict.

Deschid uşa salonului 11, trei paturi cu trei bărbaţi suferinzi. În cel mai apropiat de uşă e întins Beniamin, cu ochii întredeschişi. Sîmbătă noapte a fost operat şi se află încă sub sedative. Un dialog în aceste condiţii pare confuz, dar are şi curiosul avantaj că lasă adevărul să respire.

Un bărbat necunoscut cu mîna în buzunar

- Beniamin, am înţeles că poţi să vorbeşti, deşi ai fost înjunghiat în gît.
- Foarte greu. Nu simt nici o durere, doar o slăbiciune mare, pentru că am pierdut foarte mult sînge atunci.

- Mai ţii minte ce s-a întîmplat sîmbătă noapte?
- Sigur că da. Pas cu pas. Stăteam la masă, un individ s-a apropiat şi a început să se certe cu un băiat de la masa mea, un băiat care are 16 ani. Eu m-am ridicat să îi despart, se luaseră la harţă. Atunci, un bărbat s-a apropiat cu mîna la buzunar. Nu-l cunoşteam.

"L-au arestat? Sigur?"

- Ai apucat să spui ceva?
- Nimic. Într-o secundă a scos ceva din buzunar, cred că un cuţit. Şi mi l-a înfipt în gît, sub ureche. Apoi am simţit cum trage mîna şi cuţitul îmi trece prin gît. Am căzut şi am mai apucat să văd doar cum un prieten şi-a scos tricoul şi mi l-a pus la gît, de unde ţîşnea sîngele.

- Lumea vorbeşte că ar fi vorba de o răzbunare, în contul fratelui tău, care le-a făcut probleme romilor din comuna Şcheia.
- Eu m-am ferit de aşa ceva, nu cred că am fost urmărit sau că e o răzbunare. Dar nici nu ştiu de ce mi-a făcut aşa ceva. L-au arestat?

- Da.
- Sigur l-au arestat? Aşa am auzit.

- Da, l-au arestat duminică dimineaţă. Îţi e frică?
- A, nu, nu! Eu m-am ferit de aşa ceva. Am făcut box pînă în clasa a X-a, apoi am trecut la handbal, eu asta vreau să fac.

"Am un tub în gît"

- Ce ţi-au spus doctorii?
- Că am avut noroc cu carul. Mi-a trecut lama cuţitului la doi centimetri de carotidă. Aş fi fost mort acum. Nici nu-mi vine să cred.

- Cît va dura recuperarea?
- E devreme acum, nu ştiu. Deocamdată am un tub introdus în gît, care mă ajută. Peste vreo zece zile, parcă marţi, nu ştiu, o să îmi fie scos. O să vedem atunci. O să vedem.

"Familia mea nu are cuvinte. Eu nu înţeleg de ce a făcut omul ăsta aşa ceva, eu m-am dus să evit o bătaie, iar el a venit şi aproape m-a omorît" ( Beniamin Maruseac)

Citește și:
Transfer de play-out la FCSB? » Iată pe cine a adus Gigi Becali!
Superliga
Transfer de play-out la FCSB? » Iată pe cine a adus Gigi Becali!
Mutare istorică: primul transfer DIRECT pe axa FCSB - Steaua! Anunțul oficial a fost făcut de club
Liga 2
Mutare istorică: primul transfer DIRECT pe axa FCSB - Steaua! Anunțul oficial a fost făcut de club
CFR Cluj se dezintegrează: „Cei mai importanți jucători vor fi vânduți!” » De ce depinde soarta echipei
Superliga
CFR Cluj se dezintegrează: „Cei mai importanți jucători vor fi vânduți!” » De ce depinde soarta echipei
Nuntă în circuitul WTA! Daria Kasatkina și iubita ei s-au căsătorit în Grecia, dar petrecerea nu a fost lipsită de controverse
Tenis
Nuntă în circuitul WTA! Daria Kasatkina și iubita ei s-au căsătorit în Grecia, dar petrecerea nu a fost lipsită de controverse
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (1)
poloroman
poloroman  •  25 Septembrie 2012, 04:20

esti tanar la inceputul vieti si nu ai habar de animalele convietuitoare!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close