FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA A IV-A

"Pufosul" de Ciorogîrla » Portarul de 33 ani Daniel Badislav are 130 de kilograme la doar 1,74m!

Foto: Ilfov Sport +3   FOTO
Foto: Ilfov Sport

Articol de GSP - Publicat joi, 04 octombrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 04 octombrie 2012 09:33

Revista IlfovSport, dedicată în principal fotbalului mic din zonă, l-a descoperit în divizia judeţeană pe colosul din poarta formaţiei din Ciorogîrla


Adversarii rîd de el. Face deliciul spectatorilor din Liga a IV-a Ilfov, care îl iau peste picior cu fiecare ocazie. Dar zîmbetele se transformă, de cele mai multe ori, în grimase: Daniel Badislav, portarul de 130 de kilograme de la Ciorogîrla, se laudă că majoritatea criticilor săi îl felicită după meci. Jurnaliştii de la IlfovSport l-au descoperit în toată splendoarea: în ciuda greutăţii, plonjează din bară în bară, se aruncă la picioarele atacanţilor şi are o priză de invidiat!

Lansat de Rapid!
Era plinuţ încă din copilărie. Asta l-a împiedicat să se apuce de fotbal imediat, dar n-a mai rezistat după 21 de ani. Ba, după o perioadă în liga a treia, a ajuns şi la Rapid, echipa cu care simpatizează! "Jucam fundaş pe atunci, trecusem pe la Griviţa Roşie şi Ciorogîrla. Am ajuns şi în Giuleşti. N-am făcut purici, dar un antrenor mi-a zis că locul meu e în poartă", s-a confesat Badislav reporterilor IlfovSport. Avea să fie începutul aventurii între buturi!

"Vă bateţi joc!? Veniţi cu ăsta de 200 de kile?"
O aventură care i-a adus multe momente "de povară". Povesteşte: "Marian Răduţă, antrenor la Cernica, a tunat înaintea meciului direct: «Bă, de ce veniţi cu ăsta de 200 de kile? Vă bateţi joc de competiţie!». După meci, a venit la mine, şi-a cerut scuze", începe Daniel. Dar nu doar adversarii s-au amuzat pe spinarea sa. "Cred că n-a existat stadion în Ilfovul ăsta unde să nu rîdă de mine", se vaită Badislav.

Preferinţe: pescuit, De Gea, Real Madrid
Goalkeeperul lucrează ca portar la o firmă, în viaţa de zi cu zi, şi se declară inspirat de idolul său, spaniolul De Gea, şi echipa preferată din fotbalul mondial, Real Madrid. E acoperit şi dacă se lasă de sport: "Mă apuc de pescuit. Pescuit şi serviciu!". Dar, pînă atunci, viaţa lui e formată dintr-un trio fermecat: mînuşi, crampoane şi bună dispoziţie.

Întrecut de "Fatty" Foulke
Cel mai gras fotbalist din istoria fotbalului profesionist a fost, fără îndoială, englezul William "Fatty" Foulke. Tot portar, însă la Sheffield United şi Chelsea (1894-1906), acesta cîntărea 150 de kilograme la o înălţime de 1,93m. Foulke a cîştigat un titlu de campion al Angliei, două Cupe şi a fost selecţionat în echipa naţională a Albionului!

"Am jucat împotriva lui Ganea cînd era la Ştefăneşti, atunci m-am simţit fotbalist. Mai mult, nu a rîs de mine!"
Daniel Badislav, portar AS Ciorogîrla, pentru IlfovSport

"Am încercat să slăbesc vreo 2-3 kilograme, dar le-am pus la loc. N-am ce face, dar nici nu am complexe"
Daniel Badislav, portar AS Ciorogîrla, pentru IlfovSport

Citește și:
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Altele
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Superliga
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Stranieri
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
Cupa Romaniei
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (23)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  25 August 2022, 13:27
Postat de cordos_eu pe 04 Octombrie 2012, 18:51

apoi in liga a 6-a nu mai conteaza fizicul la ce fotbalisti sunt acolo! :) numai pe sus se joaca!

E vorba de liga a 4-a, nu a 6-a.

bamse1901
bamse1901  •  05 Octombrie 2012, 09:07

toti au dreptul de a face sport indiferent de cum arata sau nu, indiferent daca au vreun handicap sau nu. cei care rad nu au invatat cea mai importanta lectie din viata aia de moralitate, dar si cea cu cine rade la urma....

cordos_eu
cordos_eu  •  04 Octombrie 2012, 18:53

si poate apara bine. daca apara mai bine ca majoritatea portarilor de la acel nivel, mai conteaza?

Vezi toate comentariile (23)
Comentează