Luminiţa Paul merge la Turneul Campionilor şi face "o listă cu 10 lucruri de văzut"

Începe Turneul Campionilor, cu opt dintre primii nouă jucători ai lumii la start, plus opt dubluri. De ce merită să-l urmărim?

Arena North Greenwich din timpul Jocurilor Olimpice, sala gimnasticii şi a finalelor de baschet, şi-a reluat numele de O2, hrănind cu aer pur aşteptarea pentru ultimul eveniment al anului în tenisul masculin. Turneul Campionilor. Gala celor mai sclipitori, harnici, merituoşi jucători dintr-un 2012 atît de plin de evenimente. Reuniunea premianţilor. A celor care au fost cei  mai constanţi la nivel înalt. Întotdeauna mi-a plăcut Turneul Campionilor. Iată o listă de motive valabilă pentru acest an şi, cu mici modificări, pentru oricînd. Ordinea nu are nici o importanţă, e cea pe care o indică inspiraţia de moment.

1. Vreau să fac calcule. Pentru că sistemul grupelor îţi dă şansa să speri, uneori, pînă la ultimul meci. Chiar dacă ai pierdut o dată, nu pleci spre casă sau, mă rog, unde indică următorul bilet de avion, ci rămîi să mai lupţi un pic. Jocul rezultatelor te poate trimite în semifinale şi cu o singură victorie, deşi e mai greu. Dar merită să încerci. E captivant.

2. Vreau să-l văd pe Horia Tecău din nou la Masters, pentru al doilea an consecutiv, şi mi-ar plăcea ca Londra să-i mai surîdă o dată. Măcar aşa, un pic neterminat, dar doar un pic, ca la Wimbledon.

3. Vreau să-l văd pe Andy Murray jucînd acasă după victoria de la US Open. Vreau să mă mir de titlurile din ziarele englezeşti indiferent de rezultatul lui. Vreau să-l aud boscorodind şi apoi privind spre Lendl ca un copil care ştie că a făcut o tîmpenie.

4. Vreau să alung astenia de toamnă-iarnă cu ritmul din jocul lui Roger Federer. Să iau nişte energie din iuţeala dreptei lui. Să mă vitaminizez cu variaţia lui de la serviciu şi să extrag un strop de zahăr din reverul în lung de linie (parcă e mai dulce, nu?).

5. Vreau să-i zîmbesc lui Juan Martín del Potro, chiar dacă n-o să observe, no importa, pentru că e din nou la Masters după acel 2009 atît de înălţător, de emoţionant, de dens.

6. Vreau să număr personalităţi în tribune şi loje, chiar dacă întunericul din acele zone le va face un pic mai greu accesibile.

7. Vreau să mai văd un meci Djokovici-Tipsarevici (posibil doar în semifinale), poate doar şi pentru o îmbrăţişare prietenească la final, indiferent cine cîştigă.

8. Vreau să mă prefac că nu-mi lipseşte Rafa Nadal, dar nu ştiu dacă o să-mi iasă. Un Turneu al Campionilor fără el, calificat de drept, absent din cauză de genunchi, e ca o diademă căreia i-a căzut un rubin.

9. Vreau să aştept cu nerăbdare tweet-urile Micaelei Bryan, fetiţa deşteaptă şi plină de umor a lui Bob Bryan, care abia a împlinit 9 luni.

10. Vreau ca ediţia aceasta să livreze o surpriză. Cît de mică, dar învelită în hîrtie creponată şi legată cu fundă de mătase. Poate să fie o singură lovitură, un singur punct dintr-un meci, dar să fie surpriză.

Cam atît. În rest, vizionare plăcută!