Articol de GSP - Publicat vineri, 23 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 23 noiembrie 2012 10:04
Steaua a suferit cea mai usturătoare înfrîngere de pe teren propriu în cupele europene în meciul cu Stuttgart, 1-5. Proporţiile scorului şi jocul foarte slab al roş-albaştrilor i-au adus lui Reghecampf primele mari critici de cînd a preluat Steaua.
Decizia de a juca 3-4-3, modul inspirat de la echipele din Italia, a fost una neinspirată, amănunt scos în evidenţă de majoritatea celor care au analizat eşecul echipei lui Reghecampf.
Anghel Iordănescu a taxat tactica aleasă de antrenorul Stelei: "Cred totuşi că nu trebuia folosit acest sistem cu 3 fundaşi. 4-4-2, 4-5-1 sau alt sistem cu 4 fundaşi era mai indicat la acest meci".
Cel mai vehement a fost Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, care i-a pus la zis pe jucători, dar şi pe Reghe.
"Nu mai ştiau jucătorii cum îi cheamă nici cu buletinul în mînă. Nu aşa trebuia să înceapă meciul, în primele minute trebuia să joace prudent. Ce-a făcut Steaua este inconştienţă, nu curaj. Să recunoaştem că tactica a fost infectă. Toată săptămînă, tactica steliştilor au fost pungile cu lichid galben", a declarat Dragomir la GSP TV.
Cum s-a ajuns la această tactică
Reghecampf a rămas fără soluţii pentru postul de fundaş dreapta, acolo unde s-au accidentat Gabi Matei şi Georgievski, astfel că a fost nevoit să adopte acest sistem. Steaua a mai jucat 3-4-3 doar la Molde şi în prima repriză de la Constanţa, cu Viitorul, ambele partide cîştigate.
Punctul slab a fost duelul direct dintre cei 3 fundaşi ai Stelei şi cei 3 atacanţi ai germanilor. Szukala, Chiricheş şi Gardoş au fost unu' la unu' cu Okazaki, Gentner şi Ibisevici şi asta a permis nemţilor să preseze şi să aibă superioritate.
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!