SPORTURI  »  BOX  »  OPINIE

Luminiţa Paul scrie un editorial cu o perspectivă diferită asupra scandalului din box » "Importanţa de a fi preşedinte"

Articol de - Publicat vineri, 23 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 17:25

Alegerile de la FR Box de azi îl vor lăsa pe Rudel Obreja în funcţie sau vor oferi altceva?

Azi au loc alegerile la Federaţia Română de Box. Nişte alegeri disperate, care caută o soluţie pentru o situaţie în care ieşirea e ori foarte strîmtă, ori nu e deloc. Se intenţionează îndepărtarea lui Rudel Obreja din funcţia de preşedinte, el a făcut statutul în aşa fel încît să nu poată fi atins. Ce se va întîmpla? Nimeni nu ştie, dar să ne aşteptăm la scîntei.

A trecut timpul. Am recuperat un interviu pe care l-am făcut cu Rudel Obreja acum 10 ani, apărut în ProSport, pe 4 iulie. Uneori e un exerciţiu de pură sănătate mintală să apelezi la trecut. Cuvintele răsar vii pe hîrtia care s-a îngălbenit uşor. Par mai reale decît orice. Şi iată ce spun ele. Dar nu, mai întîi să stabilim reperele. În 2002, Obreja era vicepreşedinte al FRB. Un fost boxer faţă de care lumea se întorcea cu o doză bună de respect. Lumea aceea ştia că avusese un potenţial considerabil şi probabil nu îl împlinise. Asta îi sporea misterul. Şi mai era un tip care reprezenta ceea ce atît de des şi de clişeistic numim "noul val". Avea 37 de ani şi o mulţime de idei proaspete, un discurs legat, convingător, era o prezenţă care inspira un pic de teamă şi care promitea schimbări. În bine.

Rudel Obreja de acum un deceniu credea că valorile cele mai importante sînt "cinstea, corectitudinea. De aici derivă tot. Dacă eşti cinstit cu cineva, îi spui adevărul, înseamnă că-l respecţi, că ţii la el". Nu minţiţi niciodată?, urma întrebarea. "Ba da. Dar ori de cîte ori o fac, caut să scap cît mai repede de povară. Sufăr cînd ascund ceva". Şi mai spune dînsul că se enervează greu, "dar dacă mă aduce cineva în această stare, înjur ca un birjar. Nu sînt violent". Şi, de asemenea, că "nu rîd în hohote. Zîmbesc uneori la naivitatea oamenilor, dar fără răutate". Ce n-ar face niciodată (un niciodată invocat în 2002)? "Nu mi-aş vinde sufletul".

Şi mai e ceva. O întrebare pusă atunci la finalul discuţiei şi netipărită. Ce vă doriţi cel mai mult din punct de vedere profesional? Răspunsul n-a întîrziat nici o clipă: "Visez să ajung preşedintele federaţiei". Cred că se poate dezvălui asta acum, mai ales că s-a împlinit. N-am înţeles atunci de ce atîta ardoare pentru aşa ceva. Naivitate, probabil, căci am stîrnit un zîmbet.


Între timp, s-au întîmplat multe. Rudel Obreja a ajuns preşedinte al FRB. Şi nu doar atît. A intrat chiar în AIBA, forul internaţional al boxului amator. O vreme, şi-a dezvoltat numele acolo. Apoi a apărut scandalul de la Beijing. Şi tot ce s-a declanşat o dată cu el. Nemulţumiri. Decăderea boxului amator de la noi, rezultate tot mai palide în competiţiile de unde veneam mereu cu medalii.


Azi au loc alegerile la Federaţia Română de Box. Obreja încă e preşedinte, dar sînt destui cei care îl vor îndepărtat. Pentru că discursul acela legat şi convingător de acum un deceniu s-a transformat într-un soi de pumn care asfixiază comunicarea. Rudel Obreja spune că are de recuperat bani de la federaţia pe care, pe faţă, a neglijat-o. Vor ieşi scîntei? Vom vedea azi.


A trecut timpul. Iar acum nu înţeleg de ce vrea domnul Obreja să rămînă preşedinte al FRB. De ce din nou atîta ardoare pentru a sta pe acest post? Ce mai înseamnă el, după tot ce s-a întîmplat? E, probabil, tot un semn de naivitate din parte-mi. Eligibilă pentru un zîmbet lipsit de răutate.

Citește și:
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Superliga
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
Nationala
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
Lionel Messi a cumpărat și el un club de fotbal!
Campionate
Lionel Messi a cumpărat și el un club de fotbal!
ȘOC: fostul campion din Serie A și Premier League a murit la 48 de ani, după ce a fost lovit de tren
Campionate
ȘOC: fostul campion din Serie A și Premier League a murit la 48 de ani, după ce a fost lovit de tren
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (1)
nusu_d
nusu_d  •  23 Noiembrie 2012, 19:17

A zburat gata! Era si normal !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!