INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CAMPIONATE

Muamba rememorează clipele în care a fost la un pas de moarte: "Am văzut doar întuneric, dar acum trăiesc şi sînt fericit"

Muamba a renunţat la fotbal după accidentul grav suferit în această primăvară. // Foto: Reuters
Muamba a renunţat la fotbal după accidentul grav suferit în această primăvară. // Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat marti, 04 decembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 decembrie 2012 18:54

Cu prilejul tragerii la sorţi a turului al treilea din FA Cup, Fabrice Muamba a rememorat clipele de coşmar prin care a trecut în urmă cu aproape nouă luni cînd a suferit un stop cardiac pe teren.

"La începutul meciului totul părea să meargă bine şi nu m-am simţit deloc rău. Pe urmă, la un sprint obişnuit, m-am simţit ca şi cum mi-aş fi pierdut subit toată concentrarea. Inima a început să îmi bată tot mai puternic, mi-am pierdut controlul corpului şi apoi m-am prăbuşit. Din acel moment nu îmi mai amintesc ce s-a întîmplat", a declarat Muamba pentru  Mirror.

Pentru Muamba au urmat trei zile din care nu îşi mai aduce aminte absolut nimic. În aceasă perioadă, mijlocaşul chiar a fost în moarte clinică timp de 78 minute.

Muamba a încercat să îşi explice şi cum a fost posibil să sufere un infarct la 24 de ani, deşi anterior nu dăduse niciun semn de a avea probleme cu inima. Singurul motiv plauzibil pare a fi antrenamentele intense făcute în cantonamentele dinaintea sezonului cînd a zburat de două ori pînă la New York timp în care "nu am făcut altceva decît să mă antrenez din greu pentru a fi în formă maximă la startul returului."

Citește și:
Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » De cine spune: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”
Tenis
Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » De cine spune: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”
Revolta campioanelor olimpice împotriva actriței Sydney Sweeney: „Urăsc din tot sufletul ce a făcut”
Altele
Revolta campioanelor olimpice împotriva actriței Sydney Sweeney: „Urăsc din tot sufletul ce a făcut”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (2)
dani_val
dani_val  •  04 Decembrie 2012, 19:19

Norocos baiatul, dar eu ma asteptam sa spuna c-a vazut un batran cu barba, norisori sau flacari dupa caz...banuiam eu ca nu e chiar asa:)

claudiu120284
claudiu120284  •  04 Decembrie 2012, 19:13

Sanatate!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close