INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CAMPIONATE

Vine sfîrşitul în fotbalul românesc? Petrescu: "Se poate ajunge la amatorism" » Ce spune despre transferuri

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 decembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 26 decembrie 2012 16:28

Dan Petrescu a renăscut-o pe Dinamo Moscova, reuşind să cîştige toate meciurile cu echipele de top din Rusia. Revenit în România pentru Sărbători, antrenorul a vorbit despre problemele din Liga 1.

"Vor mai fi şi alte echipe care vor intra în insolvenţă, sînt convins de asta. Poate se ajunge spre amatorism, e posibil ca în scurt timp să avem jucători care să evolueze numai din plăcere şi să nu fie plătiţi. E o posibilitate", a spus tehnicianul pentru DolceSport.

De asemenea, SuperDan susţine că nu va lua vreun jucător din România în această iarnă: "Nu am venit în România să cumpăr jucători, sînt buni dar nu mă interesează nimeni, chiar dacă s-au făcut multe speculaţii. Nu am vreun interes pentru nici unul să-l aduc la Dinamo Moscova. Nu ne-am gîndit, pentru că nu avem bani de transferuri, sîntem în criză. Mi s-a spus că trebuie să lucrez cu ce am la dispoziţie, chiar voi mai pierde dintre jucători, dar de cumpărat nu se vor cumpăra. Dacă se schimbă ceva şi mă va suna conducerea să-mi spună că avem bani de transferuri atunci mă voi gîndi de unde voi lua acei jucători".

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (24)
flo_ax
flo_ax  •  27 Decembrie 2012, 09:10
Postat de ovidiu_3003 pe 26 Decembrie 2012, 17:38

Flo-ax se pricepe binisor la fotbal ...eu nu ma pricep asa bine ca el ..Nu sunt guru ,mogul sau specialist in fotbal ...Insa sunt specialist in a vedea unde se fac blaturi in sport .Iar in campionatul nostru se fac blaturi din cele mai vechi timpuri ...Nu mi spune mie ca Urziceni a castigat pe corect atunci ...numi spune mie ca steaua va castiga pe corect acum ...

bai omule, Urziceni a facut 8 puncte in Champions League, Steaua s-a calificat dintr-o grupa cu campioana Danemarcei, Norvegiei si o echipa de top din Germania (ca e intr-o forma mai slaba in campionat, chiar si Realul are sincope, asta e provizoriu, oricum un meci de campionat nu seamana cu unul de cupe europene). Valoarea se vede in Europa, unde blaturile sunt excluse (asta daca nu vorbesti francais), nu in liga1, unde orice e posibil. Anul asta, CFR si Steaua au demonstrat ca au valoare. PUNCT

alpin
alpin  •  26 Decembrie 2012, 18:48

Daca se va ajunge la amatorism - cum zice Dan Petrescu - se va implini visul prost-elistilor de a vedea singurul club PROFESIONIST din Romania jucand in campionatul Ungariei!!! Sau in alt campionat pentru meseriasi.

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  26 Decembrie 2012, 18:37

Valaah daca nu ti dai seama ca am comentarii originale care nu seamana cu stilul altor comentatori ...cum o sa ti dai seama de blaturile din Romania ...Tu esti un roman adevarat ...care are o parere buna despre el si se crede infailibil ...

Vezi toate comentariile (24)
Comentează