FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Campionii de la CFR recunosc: "Steaua a omorît campionatul"

Articol de GSP - Publicat marti, 01 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat marti, 01 ianuarie 2013 21:36

Steaua a jucat excelent în primele 19 etape ale sezonului în Liga 1, chiar dacă a fost eliminată de Concordia Chiajna în Cupa României.

Steliştii au un avans de 10 puncte în faţa locului 2 ocupat de Astra, dar ce este şi mai important, are 15 lungimi peste campioana CFR şi 17 peste Dinamo. Vaslui este cea mai apropiată de Steaua dintre echipele care emit pretenţii la cîştigarea campionatului.

Vasile Maftei nu se mai gîndeşte la un nou titlu în Liga 1: “La campionat, lucrurile sînt decise. Steaua a omorît campionatul. Avem şanse la Cupă, jucăm în semifinale, dar avem un adversar puternic, pe Astra, care a fost revelaţia turului.

În campionat trebuie să jucăm fiecare meci la victorie, trebuie să luăm toate punctele puse în joc şi vedem pe ce loc ne vom situa la final. Trebuie să urcăm în clasament pentru că, şi locul doi dacă îl vom prinde, eu cred că în momentul de faţă este foarte bun”, a spus Maftei la Dolcesport.

Şi Paszkany, dar şi Mureşan au declarat anterior că Steaua nu mai poate fi ajunsă în acest sezon şi că se vor lupta doar pentru locul 2 în Liga 1, Astra fiind la doar 5 puncte în faţa ardelenilor.

Citește și:
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Special
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (40)
cfrclujole
cfrclujole  •  03 Ianuarie 2013, 03:25

Mai bine asteptam pana se termina campionatul, apoi vom vedea cine pe cine a "omorat"..........

haisteaua
haisteaua  •  03 Ianuarie 2013, 00:21

Bravo Alpine, ai dreptate in totalitate : Clanurile Becaliote impreuna cu Nasii fotbalului romanesc hotarasc tot ce se intampla in Liga 1, 2 ... x, Important este ca Steaoaia sa mearga in ChL si sa faca 2 sau 3puncte. Asa macar Oieru' natiunii are posibilitatea sa-si traiasca orgoliile de 2 lei. Nici peste 200 de ani nu o sa fie mai bine daca mafiotii astia controleaza totul. Mi-e rusine fata de acei stelisti adevarati, care au castigat CC si au participat cu trup si suflet la competitie. In rest La Multi Ani pt toti!

canad
canad  •  02 Ianuarie 2013, 21:16
Postat de gazmetan pe 02 Ianuarie 2013, 21:03

alpin (17848 comentarii) un prost care toata ziua sta pe gsp nu are viata

alpin are dreptate; si nu mai fa prost pe nimeni.

Vezi toate comentariile (40)
Comentează