FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamo poate fi salvat! » Ţucudean oferă soluţia: "Să mă transfer eu sau Alexe"

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 13 ianuarie 2013 18:04

Dinamoviştii sînt disperaţi că au intrat în a patra lună de neplată, iar viitorul nu le rezervă promisiuni că situaţia financiară s-ar rezolva. George Ţucudean crede că transferul unui fotbalist în această iarnă ar ajuta clubul din Ştefan cel Mare să treacă peste greutăţi.

"Toată lumea aşteaptă o ofertă. În momentul de faţă, şi Alexe, şi eu şi poate alţi cîţiva aşteaptă o ofertă. Am mai putea salva clubul, l-am pune pe linia de plutire. Dacă plecăm, trebuie să demonstrăm că sîntem valoroşi, să facem ceva acolo unde mergem. Nu contează la ce echipă mergi, ci să fie mai bine din punct de vedere fotbalistic. Motivaţia o obţii singur, nu trebuie să vină cineva să-ţi spună că eşti bun", a spus atacantul de 21 de ani la DolceSport.

Ţucudean a vorbit şi despre evoluţiile sale din acest sezon: "În acest sezon, lucrurile pozitive au fost golurile, alea mă salvează, ca să zic aşa. Toată lumea nu se uită să vadă cum a jucat Ţucudean, ci se uită dacă am dat gol. Părţile negative au fost meciurile în care am intrat şi nu am marcat sau cele în care nu am făcut nimic".


Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (11)
andystar
andystar  •  13 Ianuarie 2013, 22:12

Mai ai multe de invatat Alexe pana sa ajungi sus ! In cazul lui Tucudean el nu prea a avut cu cine sa joace pentru ca baiatul chiar este bun si are talent !

neuercainerosu
neuercainerosu  •  13 Ianuarie 2013, 21:55
Postat de calinescu_ pe 13 Ianuarie 2013, 20:13

LA DINAMO TREBUIE LUATE RAPID MASURI DE AUSTERITATE : 1. RENUNTAREA LA DINAMO II. 2. VANZAREA URGENTA A LUI BALGRADEAN SAU NAUMOVSCHI , LUCHIN , COSMIN MATEI SI ALEXE ....!!! 3. RENUNTAREA LA HOMEI , CATALIN MUNTEANU , MUSAT ,ISSA BA , ALVAREZ SI AN CRISTEA...!!!! 4.ADUCEREA A 2 INCHIZATORI PRINTRE CARE SI GIANI KIRITZA . 5.INDEPARTAREA LUI DINU CORNEL DIN JURUL ECHIPEI ...!!! CU ACESTE MASURI DINAMO SE REECHILIBREAZA RAPID....!

Pai si de unde mai vin juniori buni, daca desfiinteaza Dinamo II???? Giani Kirita, cred ca iti este ruda, altfel nu vad cum ai putea sa propui un jucator ca ala la Dinamo, vrei sa plece Cap de Melc si sa il aducem pe Kirita....

valyomanyd
valyomanyd  •  13 Ianuarie 2013, 20:48
Postat de calinescu_ pe 13 Ianuarie 2013, 20:13

LA DINAMO TREBUIE LUATE RAPID MASURI DE AUSTERITATE : 1. RENUNTAREA LA DINAMO II. 2. VANZAREA URGENTA A LUI BALGRADEAN SAU NAUMOVSCHI , LUCHIN , COSMIN MATEI SI ALEXE ....!!! 3. RENUNTAREA LA HOMEI , CATALIN MUNTEANU , MUSAT ,ISSA BA , ALVAREZ SI AN CRISTEA...!!!! 4.ADUCEREA A 2 INCHIZATORI PRINTRE CARE SI GIANI KIRITZA . 5.INDEPARTAREA LUI DINU CORNEL DIN JURUL ECHIPEI ...!!! CU ACESTE MASURI DINAMO SE REECHILIBREAZA RAPID....!

Stai jos ! +3 cu indulgenta ! :))))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează