FOTBAL  »  NATIONALA  »  ECHIPA NAŢIONALĂ

Pieze rele pe ArenA » Partida României cu Ungaria va fi condusă de arbitrul Mark Clattenburg

După Steaua - Twente, 0-1, Rusescu l-ar putea reîntîlni pe arbitrul Clattenburg și în tricoul
După Steaua - Twente, 0-1, Rusescu l-ar putea reîntîlni pe arbitrul Clattenburg și în tricoul "naționalei", la Amsterdam

Articol de - Publicat joi, 14 martie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 13 martie 2013 19:44

"Centralul" englez a condus eşecul Stelei cu Twente, 0-1 la Bucureşti, iar danezul a anulat golul valabil al lui Dorinel cu Bulgaria, la Euro '96. La Budapesta, pe 22 martie, ne va arbitra neamţul Wolfgang Stark.

Ştim brigăzile pentru partidele-şoc ale "tricolorilor" de la sfîrşitul acestei luni, în preliminariile CM 2014. La Budapesta, contra Ungariei (22 martie, 21:30, TVR1), trupa lui Piţurcă va fi arbitrată de germanul Wolfgang Stark (44 ani).

De profesie bancher, "centralul" bavarez a mai condus pînă acum un singur meci al "naţionalei", 0-1 în "amicalul" cu Italia din 2003, la Ancona. Dar a fost şi la Villareal - Steaua, 2-0, în "optimile" UEFA (galbene Ghionea, D. Munteanu, penalty pentru spanioli), plus la celebrul sfert de finală UEFA Rapid - Steaua, 1-1, turul din martie 2006.

În urmă cu trei luni, a făcut praf, în Bundesliga, partida Dortmund - Wolfsburg, 2-3, în care a eliminat aiurea un jucător şi a dictat eronat un penalty. Observator la Budapesta va fi rusul Valentin Ivanov.

Suspendat pentru mesaje de ameninţare
La Amsterdam, cu Olanda (26 martie, 21:30, TVR1), vom avea parte de doi oficiali neplăcuţi pentru România. Arbitru va fi englezul Mark Clattenburg, 38 ani. E omul de la Steaua - Twente 0-1, februarie 2012, meci care a închis traseul roş-albaştrilor în ediţia trecută a Europa League.

În plus, britanicul are faima unui "cavaler" controversat. Trei episoade din cariera lui sînt celebre. În 2007, la Everton - Liverpool, cînd l-a eliminat pe Tony Hibbert de la gazde după ce, la presiunile lui Steven Gerrard, a schimbat un cartonaş galben în roşu!

Apoi, în ianuarie 2009, a fost suspendat de comisia de arbitri din Anglia din cauza comportamentului său agresiv în afara fotbalului: a trimis mail-uri ameninţătoare către mai mulţi parteneri de afaceri, de la care pretindea datorii de peste 200.000 de euro. Iar în decembrie 2009, la Bolton - City, l-a eliminat pe Bellamy de la oaspeţi şi la pauză i-a întrebat mirat pe cei din staff-ul "cetăţenilor": "Cum naiba puteţi să lucraţi cu ăsta în timpul săptămînii?!".

Tabloul pentru "tricolori" e completat de observatorul de pe ArenA: Peter Mikkelsen. La Euro '96, danezul i-a anulat un gol perfect valabil lui Dorinel Munteanu la 0-1 cu Bulgaria: mingea şutată de mijlocaşul român a deviat din transversală dincolo de linia porţii şi a revenit în teren, dar "centralul" n-a validat punctul.

Doar 45 de oameni la Budapesta: Dragomir out!
După ce TAS a respins apelul Ungariei privind meciul cu România, a devenit certitudine că jocul de pe 22 martie se va disputa fără spectatori. În această situaţie, doar 45 de oameni din partea oaspeţilor vor putea intra pe stadion: 42 vor fi componenţii lotului şi staff-ul, rămînînd libere 3 locuri. Unul pentru preşedintele Mircea Sandu, altul pentru Adalbert Kassai, iar ultimul încă disponibil. Şeful LPF, Dumitru Dragomir, nu va apărea, probabil, nici pe această poziţie!

3 avertismente pe meci e media înregistrată de Clattenburg la partidele conduse în actualul sezon: e considerat un arbitru permisiv

2 e numărul partidelor conduse de Stark la Euro 2012: Polonia - Rusia (1-1) şi Croaţia - Spania (0-1)

563328-casete-stark-clattenburg.jpg

Citește și:
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Stiri extrasport
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
David Popovici, în finala de 100 de metri liber la Europenele de la Paris » Forțează recordul mondial?
Altele
David Popovici, în finala de 100 de metri liber la Europenele de la Paris » Forțează recordul mondial?
„Băiatul rău” Rodrigo de Paul se căsătorește cu fosta lui iubită: „Visez la această zi de multă vreme!”
Campionate
„Băiatul rău” Rodrigo de Paul se căsătorește cu fosta lui iubită: „Visez la această zi de multă vreme!”
Ochelari de mii euro și țipete care au zguduit vestiarul » O nouă reprezentație a lui Ionuț Chirilă: „Unde o dai, mă, în condiții de adversitate?”
Cupa Romaniei
Ochelari de mii euro și țipete care au zguduit vestiarul » O nouă reprezentație a lui Ionuț Chirilă: „Unde o dai, mă, în condiții de adversitate?”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (1)
mathed
mathed  •  14 Martie 2013, 12:56

Daca pierde o echipa romaneasca toata lumea este vinovata ,inclusiv si papa Francisc I !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează