INTERNATIONAL  »  STEAUA - CHELSEA  »  CHELSEA - STEAUA 3-1 (ÎN TUR 0-1)

VIDEO World class! » Chelsea a făcut un meci perfect cu Steaua şi trupa lui Reghecampf e OUT din Europa (1-3)

Golul lui Chiricheş, insuficient pentru calificare.
Golul lui Chiricheş, insuficient pentru calificare.

Articol de - Publicat vineri, 15 martie 2013 00:00 / Actualizat joi, 19 septembrie 2013 18:08

Steaua a cedat cînd superfotbaliştii lui Chelsea s-au întrebuinţat la maximum, dar a sperat şi a luptat decent încă 90 de minute.

Reghecampf şi preparatorul lui fizic au făcut-o pe Steaua să alerge mai mult şi să fie mai puternică, dar victoria din turul cu Chelsea a fost în mică măsură rezultatul muncii din sala de fitness. O minune, asta s-a produs la Bucureşti, una facilitată de aroganţa superstarurilor albastre. A devenit limpede la Londra că aşa stau lucrurile. Meciul a debutat cu o megaocazie a lui Rusescu, ratare singur cu Cech, apoi s-a transformat într-o demonstraţie dată de Hazard şi de Mata.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Iar Chiricheş!
Belgianul aleargă mai repede decît poate Rîpă să-şi mute privirea! Pe fundaşul dreapta al Stelei l-a luat ameţeala de-a binelea. Şi cînd în ajutor îi apărea un stoper, Hazard arunca mingea şi zbura printre amîndoi ca un Harry Potter irezistibil. Cum să se fi organizat Steaua întîlnind aşa ceva? Nici sfatul tuturor preparatorilor fizici ai lumii consiliaţi de Schwarzeneger şi de Chuck Norris nu-i pot transforma pe Rîpă şi pe Pintilii aşa încît ei să le poată sta în cale lui Hazard şi lui Mata! Fiindcă e fotbal, şi Chelsea deţine ceva ce Steaua nu-şi permite, talent.

Tănase şi Chipciu erau teoretic creativii români, dar ei s-au comportat exact invers decît fanteziştii albaştri, adică mai degrabă şi-au încurcat coechipierii şi nici măcar o dată n-au inventat ceva important. Mai ales Tănase i-a consumat nervii lui Reghecampf şi a sfîrşit înlocuit cu zece minute înaintea finalului. Atunci cînd totul devenise cam clar.

Dumnezeiesc cu Ajax, Chiricheş a jucat rol principal şi pe Stamford Bridge. Întîi s-a scos uşor din joc cu o alunecare la Ramires şi i-a permis brazilianului să-l deschidă pe Mata, marcator pentru 1-0. Apoi Chiricheş a egalat chiar înaintea pauzei, într-o perioadă în care mingea traversa careul lui Tătăruşanu o dată la fiecare trei minute şi Steaua nu izbutea să se ridice.

Golul chinuit, o reluare disperată a lui Vlad, a reaşezat trupa din Ghencea în postura excelentă din care ea începuse partida. Adică englezilor le trebuiau din nou două goluri ca să se califice. Dar calculul acesta funcţionează cînd scoţi din calcul diferenţa uriaşă de clasă.

Torres dezlănţuit
Chelsea s-a aruncat în atac cum s-a reluat jocul şi, în plin cor românesc pe Stamford Bridge, Mata a aşezat magnific mingea pe capul lui Terry, pe care nici un stelist nu-l avea în marcaj! 2-1. Steaua a picat de tot, jucătorii ei arătau dezamăgiţi şi speriaţi în acelaşi timp.

Torres, cel mai scump atacant criticat din lume, a făcut 3-1 şi a ratat apoi un penalty pe care l-a executat asemenea lui Claudiu Răducanu, şut violent şi cam rudimentar. Mingea s-a dus în transversală. Penalty-urile o aduseseră pe Steaua aici, din dubla cu Ajax, tot o lovitură de pedeapsă amîna eliminarea roş-albaştrilor şi-i lăsa să mai lupte şi să mai spere un pic.

Reghecampf l-a trimis pe teren pe Tatu, la cîteva minute, Benitez i-a scos pe Mata şi pe Hazard ca să-i odihnească. Brazilianul Stelei nu s-a văzut, spaniolul şi belgianul lui Chelsea au fost aplaudaţi de toată asistenţa. Deci englezilor le plac şi fotbaliştii, nu doar cornerele! Steliştii au fost aplaudaţi şi ei după ce arbitrul francez a dictat finalul, respectaţi ca o echipă bună care i-a chinuit şi i-a provocat pe unii dintre cei mai talentaţi jucători ai lumii. Visul şi lupta pot fi reluate la toamnă în Champions League.

8-4 a fost raportul ocaziilor, în favoarea englezilor

563537-caseta-chelsea-steaua-3-1.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Superficialitate de clasă
Cu cîteva minute înainte de a rata penalty-ul din minutul 87, Torres a mai cerut o lovitură de la 11 metri, însă arbitrul a văzut bine faza. Cînd să se ridice de pe iarbă, ibericul a fost lovit, involuntar, de către Szukala, care i-a aplicat o gheată în figură! Torres a ieşit plin de sînge pe margine, a primit îngrijiri medicale, după care a trebuit să-şi schimbe tricoul, însă a luat unul fără număr. A intrat în teren, dar cînd "centralul" a văzut l-a trimis să ia un altul, cu numărul 9.

Neşu a trăit dramatic
Steliştii au jucat din nou pentru Mihăiţă Neşu, cu numele fostului jucător al roş-albaştrilor pe piept. Şi Neşu a fost la meci, iar suporterii români i-au scandat numele în cîteva rînduri. Mihăiţă a trăit partida la maximum, a sperat după golul lui Chiricheş, dar a părăsit arena cu un zîmbet amar.

MM s-a năpustit să dea mîna cu Benitez!
Imediat cum s-a încheiat partida, MM Stoica s-a dus glonţ la Rafa Benitez, i-a întins mîna şi s-a salutat cu spaniolul! Ibericul a părut un pic mirat, după care a mers să se salute şi cu tehnicianul adversarei, Laurenţiu Reghecampf. Apoi, MM a fost alături de jucători să salute grupul de români, managerul avînd lacrimi în ochi.

Incidente la final
După ultimul fluier, cînd echipele au ajuns la vestiar, suporterii Stelei din galerie au mai rămas în peluză şi au scandat împotriva rivalelor Dinamo şi Rapid. Stewarzii le-au cerut să părăsească stadionul, însă roş-albaştrii au refuzat, moment în care forţele de ordine au intrat peste ei. În busculada creată s-au împărţit şi cîţiva pumni, dar pînă la urmă fanii au cedat şi, escortaţi de englezi, au părăsit arena.

Torres nu mai marcase de 46 de zile
Tocmai aseară s-a trezit Fernando Torres. Atacantul spaniol nu mai înscrisese un gol din 27 ianuarie, de la un 2-2 cu Brentford în Cupa Angliei. De atunci au trecut 46 de zile, timp în care Chelsea a jucat 10 meciuri în toate competiţiile! Torres s-a chinuit teribil, nu i-a ieşit nimic în aceste partide, presa engleză a scris că sigur va fi pus, la vară, pe lista de transferuri. Dar eroarea din apărarea roş-albastră i-a dat o nouă şansă ibericului. Pe care n-a mai ratat-o. A ratat însă de astă dată un penalty, în minutul 87.

Citește și:
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (193)
Andrei_1237
Andrei_1237  •  15 Decembrie 2024, 18:11
Postat de forumeer pe 14 Decembrie 2024, 13:15

11 ani mai tarziu, wow, ce no-lifer :)))))))! Sunt cu STEAUA, fireste. Tu cu FC Fcsb PSD/AUR 2017 Popesti Leordeni.

Mă uitam întâmplător pe aici, doream să văd cine comenta pe atunci și te-am găsit pe tine PS: nu sunt fanul stânei lui becali

forumeer
forumeer  •  14 Decembrie 2024, 13:15
Postat de Andrei_1237 pe 05 Decembrie 2024, 17:42

:))) Acum cu cine ești????

11 ani mai tarziu, wow, ce no-lifer :)))))))! Sunt cu STEAUA, fireste. Tu cu FC Fcsb PSD/AUR 2017 Popesti Leordeni.

Andrei_1237
Andrei_1237  •  05 Decembrie 2024, 17:42
Postat de forumeer pe 15 Martie 2013, 18:54

Nu conteaza, sunt mandru de Steaua. Un sezon european frumos, cum n-am mai vazut din 2006 incoace. Cu Steaua pana la moarte! SUNTEM MANDRI DE VOI !!!

:))) Acum cu cine ești????

Vezi toate comentariile (193)
Comentează