SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Bulatovici recunoaşte: "Am negociat cu Gyor, dar nu am semnat nimic"

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 13 aprilie 2013 13:38

Katarina Bulatovici a evoluat mai slab decît de obicei în returul cu Gyor şi a fost acuzată că a semnat deja cu maghiarele pentru un contract începînd din vară.

Interul dreapta susţine că agentul său a negociat deja cu Gyor, dar nu s-a semnat nimic: ''Agentul meu a negociat cu Gyor, dar nu am semnat nimic. Nu ştiu ce va fi în viitor, în aceste zile voi lua o decizie. Nu m-am întors cu echipa la Bucureşti, pentru că am primit liber, la fel ca toate jucătoarele. Am rămas puţin în Viena, cu prietenul meu, iar acum sînt în drum spre Podgorica, pentru a petrece puţin timp şi cu familia mea. Sigur că mă voi întoarce la echipă, mai avem meciuri. Nu s-a pus problema să părăsesc echipa acum", a spus Bulatovici pentru mediafax.

Muntenegreanca a fost deranjată şi de acuzele din presă: "Totul s-a întîmplat din vina mea, se pare, în acest meci de la Veszprem. Toţi mă analizează şi nu contează că dacă nu am dat goluri multe, am dat pase decisive multe. La acest nivel, nici o jucătoare nu-şi poate dori trofeul Ligii Campionilor pentru altcineva. Fireşte că mi-am dorit enorm cîştigarea Ligii Campionilor pentru mine. Mă simt foarte rău în continuare, pentru că am ratat calificarea şi nu am reuşit să dau mai multe goluri''.

Ioan Gavrilescu a acuzat-o dur pe Bulatovici: "A jucat pentru Gyor"

 

Citește și:
Norvegia a dat de pământ cu Olanda » Știm finala de la Campionatul Mondial
Handbal
Norvegia a dat de pământ cu Olanda » Știm finala de la Campionatul Mondial
Darius Olaru își dorește plecarea IMEDIATĂ de la FCSB: „Asta i-a spus nepotului meu”
Superliga
Darius Olaru își dorește plecarea IMEDIATĂ de la FCSB: „Asta i-a spus nepotului meu”
Daniel Pancu a glumit cu eroul de la CFR: „Dacă făceam asta, nu mai dădeai 3 goluri” + A pus ochii pe un jucător din Superliga: „E foarte interesant”
Superliga
Daniel Pancu a glumit cu eroul de la CFR: „Dacă făceam asta, nu mai dădeai 3 goluri” + A pus ochii pe un jucător din Superliga: „E foarte interesant”
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (35)
mathed
mathed  •  14 Aprilie 2013, 09:00

Ce spun comentatorii asta este parerea lor individuala.Dar ce vorbeste acest Gavrulescu este revoltator.Acest om de nimic care a trait si s-a imbogatit dupa Oltchim,un primitiv,un nepriceput la handbal,un om fara coloana vertebrala,un nesimtit fata de persoane care au contribuit la succesele Oltchimului(ex.Bulatovici).De fapt cine este,un analfabet,care crede ca traieste in anii 70,imediat trebuie izolat de orice activitate sportiva.Imi vine sa vomit cand il vad sau citesc parerea primitiva si rautacioasa a lui.

jimmyjames
jimmyjames  •  14 Aprilie 2013, 06:11

Ah, si lasati, ca o sa aveti de la anul echipa numai cu autohtone, o sa fie la fel de buna ca nationala de handbal. Apropo, unde-s echipele masculine, ei nu au vandut meciurile? Pai nu, ca-s niciunde. Aveti ce meritati, si atat meritati. O echipa care a ajuns in semifinala celei mai importante competitii - in ce alt sport mai aveti? Mult laudata generatie de aur abia a ajuns pana in optimi la fotbal - si ei sunt ridicati in slavi. Vai si amar. Orice echipa care practica spiortul al acest nivel, orice sportiv din orice tara, trebuie respetctat si apreciat. Dar ce sa mai vorbim, unde se afla sportul romanesc acum - niciunde. Si acolo va si ramane, pana cand nu i se va acorda respectul cuvenit.

jimmyjames
jimmyjames  •  14 Aprilie 2013, 06:01

Gorbicz a fost zero (zero goluri marcate, si probabil zero assist-uri) in al doilea meci, nu a contribuit mai nimic! E clar, una din ceele mai bune jucatoare ale lumii (alaturi de Bulatovici) a vandut meciul Oltchim-ului, si vine in Oltenia de la anul. Desigur. Of course. Pai sigur. Stim noi. Conspiratie. A fost platita. Las' ca stim. Ca doar de aia sta la Gyor de ani in sir pierzand cupe an dupa an... Ca sa se vanda... Stim noi. Cata mizerie. in inimi... trist.

Vezi toate comentariile (35)
Comentează