INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANTRENORI

Şumi tentat de Qatar » A scăpat de la retrogradare cu Al Shaab (EAU) şi e gata să se mute la Doha

Şumudică l-a învins pe Oli, omul care l-a ajutat să lucreze în EAU
Şumudică l-a învins pe Oli, omul care l-a ajutat să lucreze în EAU

Articol de - Publicat luni, 29 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 28 aprilie 2013 20:31

Românul are ofertă de la Al Arabi, unul dintre cele mai populare cluburi din ţara care va găzdui CM 2022. ”Sînt mîndru de ce am realizat în Emirate, săptămîna asta decid unde voi continua”, explică Şumudică.

E pe val Şumudică în Emirate: în week-end, Al Shaab a trecut cu 1-0, acasă, de campioana Al Ain, cu Olăroiu pe bancă, şi e aproape salvată miraculos de la retrogradare, mai avînd nevoie de două puncte în trei etape spre a scăpa şi matematic. "Am avut şansa ca Oli să folosească echipa secundă contra noastră, fiindcă a preferat să-şi menajeze titularii pentru meciul următor din Liga Campionilor Asiei. Altfel, n-am fi învins niciodată!", admite Şumudică.

El spune că "n-a fost simplu să ne atingem obiectivul. Echipa avea doar 7 puncte după tur, cînd am luat-o, nu legase două victorii. Acum, am luat deja 14 puncte, iar în ultimele patru partide am reuşit trei victorii şi o remiză. După partidă, cea mai mare satisfacţie au fost îmbrăţişările fanilor".

Şumudică recunoaşte că are deja trei oferte, inclusiv de prelungire la Al Shaab, dar propunerea cea mai tentantă vine din Qatar, spun surse de la Doha pentru GSP. Clubul interesat e Al Arabi, care tocmai a scăpat de retrogradare după un meci de baraj. Al Arabi e însă al doilea din ţară ca performanţe (7 titluri, 8 Cupe), după Al Sadd, şi concurează cu Al Rayyan la popularitate.

La "Red Devils" a antrenat şi Balaci în perioada 2005-2006, iar printre foştii jucători faimoşi se numără Effenberg, Signori, Batistuta şi Caniggia. Salariu anual propus lui Şumi: circa 500.000 de dolari, aproape triplu faţă de cît are la Al Shaab. "Voi decide în această săptămînă încotro o apuc", anunţă Şumudică.

Lucescu jr. ratează Cupa Prinţului
Fostul selecţioner Răzvan Lucescu a părăsit în semifinale Cupa Prinţului în Qatar. El Jaish a pierdut dramatic semifinala cu Lekhwiya, 1-2, încasînd golul înfrîngerii în minutul 88. Poimîine, va încerca însă să-i învingă în deplasare pe iranienii de la Tractor Sazi şi să cîştige grupa din Liga Campionilor Asiei, competiţie în care şi-a asigurat deja prezenţa în "optimi" (14/21 mai).

18.000 de locuri are Grand Hamad Stadium, arena din Doha unde-şi dispută Al Arabi meciurile de pe teren propriu

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (5)
sadim3ro
sadim3ro  •  29 Aprilie 2013, 16:12
Postat de firesco pe 29 Aprilie 2013, 09:46

UN MERCI PT OLI AI UITAT SHUMI,ORICUM, BAFTA,ITI DORESC SA FACI BANI,DAR AI GRIJA CU GESTURILE DEPLASATE CA LA AIA E BELEA

a zis si asta dar apare in alt articol

spre24
spre24  •  29 Aprilie 2013, 11:34

"La "Red Devils" a antrenat şi Balaci în perioada 2005-2006, iar printre foştii jucători faimoşi se numără Effenberg, Signori, Batistuta şi Caniggia. Salariu anual propus lui Şumi: circa 500.000 de dolari, aproape triplu faţă de cît are la Al Shaab." Asta inseamna ca are cat? 170.000 pe an? Banii astia ii lua si aici, de ce sa plece? Va documentati bine inainte sa scrieti un articol sau scrieti de plictiseala?

superstar20
superstar20  •  29 Aprilie 2013, 10:12

Nu inteleg cum a rezistat pana acum acolo si nu l-au biciuit. Dar bravo lui, poate incepe sa se comporte normal.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează