SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Miami Heat a arătat de ce este campioană: a învins ”taurii” bătăuşi chiar la Chicago. Incidente pe parchet!

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 11 mai 2013 00:00 / Actualizat sambata, 11 mai 2013 16:18

După 0-1 în primul meci, acasă, Miami Heat a egalat situaţia, iar în această dimineaţă a învins într-un meci extrem, chiar în United Center, pe Chicago Bulls, scor 104-94. Iar campioana NBA a trecut în avantaj, 2-1, următoarea partidă fiind tot în deplasare, luni dimineaţă.

Pistolarii Estului
Oricum, duelul devine din ce în ce mai aprig, ajungîndu-se la contacte dure pe parchet. În primul sfert, Andersen, de la Heat, a căzut peste Robinson, de la Bulls, iar Noah şi Gibson, recalcitranţi şi la ultimul meci din Miami, au sărit să-i aplice o corecţie fizică lui "Birdman". După cîteva minute, Mohammed l-a îmbrîncit pe LeBron James, iar jucătorul lui Chicago a fost eliminat!

S-a jucat la limită, fără milă, intrări la sînge, care au ridicat pulsul celor din teren şi celor de pe margine. Bulls a făcut 30 de faulturi, iar Heat 20 de faulturi.

LBJ, primul
Departajarea s-a făcut în finalul ultimului sfert, unde s-a văzut atît valoarea superioară a celor de la Miami, cît şi stăpînirea de sine. LeBron James a fost la înălţime, 25 de puncte, 8 recuperări şi 7 pase decisive. Chris Bosh l-a urmat cu 20 de puncte şi 19 recuperări. Pentru "tauri" au dus ritmul Carlos Boozer, 21 de puncte şi 4 recuperări, plus nervosul Joakim Noah, 15 puncte şi 11 recuperări.

"Nu poţi cîştiga un campionat fiind frumos şi strălucitor. Trebuie să te murdăreşti. Să munceşti, să te zbaţi pe parchet. Trebuie să faci lucruri care sînt de o forţă extremă" - Chris Bosh, jucător Miami Heat

San Antonio Spurs şi-a revenit
După ce Golden State Warriors a furnizat surpriza, egalînd situaţia, 1-1, după al doilea meci în Texas, San Antonio Spurs a învins în deplasare, scor 102-92, şi conduce cu 2-1 în seria "cel mai bun din 7 partide". Tony Parker a reuşit 32 de puncte, 5 pase decisive şi 5 recuperări, iar Tim Duncan a contribuit şi el cu 23 de puncte şi 10 recuperări pentru succesul lui Spurs.

De la gazde, Stephen Curry a fost limitat doar la 16 puncte. "Este o victorie imensă. Am jucat mai bine, şi în plan psihic, şi în defensivă. S-o ţinem tot aşa", a comentat Parker la final. Următorul meci este pe terenul "războinicilor", care trebuie să învingă să speră la a continua, cu adevărat, duelul cu principala favorită la cîştigarea Conferinţei de Vest.

Citește și:
„Propun un jucător primelor 3 echipe din Superliga” » Robert Ilyeș numește favorita la titlu și face un anunț apocaliptic despre FCSB
Superliga
„Propun un jucător primelor 3 echipe din Superliga” » Robert Ilyeș numește favorita la titlu și face un anunț apocaliptic despre FCSB
Încă o lovitură pentru FCSB! Au intrat pe fir și vor să închidă astăzi transferul lui Denis Drăguș!
Campionate
Încă o lovitură pentru FCSB! Au intrat pe fir și vor să închidă astăzi transferul lui Denis Drăguș!
Imagini incredibile! Vândut împotriva voinței lui în ultimele ore de mercato, a plâns în hohote când a plecat spre noua echipă
Campionate
Imagini incredibile! Vândut împotriva voinței lui în ultimele ore de mercato, a plâns în hohote când a plecat spre noua echipă
Ofertă oficială pentru Lorenzo Biliboc! Rivala din Superliga vrea să-i dea lovitura de grație lui CFR Cluj
Superliga
Ofertă oficială pentru Lorenzo Biliboc! Rivala din Superliga vrea să-i dea lovitura de grație lui CFR Cluj
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID.
Profit.ro
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID. "Oprește-te pentru filmul cu roboții!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close